Telekom Romania anunţă că este compania cu cel mai mare ritm de creștere al abonaților pe mobil

05 04. 2021
telekom_11165467_77710200

”Totodată, potrivit Studiului de măsurare a cotelor de piaţă ale furnizorilor de servicii mobile pentru persoane fizice, realizat de Institutul de Marketing Mia, pe un eşantion reprezentativ naţional, în ianuarie-februarie 2021 (6.000 de respondenţi), Telekom Romania este grupul de companii cu cel mai mare ritm de creştere al abonaţilor de mobil, raportat la baza de clienţi de mobil măsurată în luna august 2019”, arată compania.

„În ultimii trei ani, eforturile noastre s-au concentrat pe a afla care sunt dorințele românilor în ceea ce privește
produsele și serviciile de telecomunicații și cum putem să răspundem mai bine acestor nevoi. Le-am propus
clienților produse și servicii fixe și mobile inovatoare, la un raport calitate preț care să-i mulțumească. Faptul
că Telekom Romania este grupul de companii cu cel mai mare ritm de creștere al abonaților de mobil înseamnă că într-adevăr suntem un influențator în domeniul nostru de activitate, iar acest lucru ne onorează și ne determină să continuăm să investim în inovație și să abordăm noi direcții. Pentru încrederea acordată, ne-am dorit să le mulțumim clienților într-un fel unic, așa cum am făcut lucrurile în ultimii ani. Astfel, am decis ca spoturile pentru noua campanie comercială să le fie dedicate. Ei sunt pentru noi actorii principali și toată atenția noastră le este destinată”, a declarat Andreas Elsner, Director Executiv Comercial, Segment Rezidențial, Telekom Romania.

De asemenea, compania anunţă noi oferte pentru principalele produse şi servicii Telekom Romania. Ofertele comerciale sunt disponibile în cazul contractelor încheiate pe o perioadă minimă de 24 de luni și sunt valabile până la data de 31.05.2021, cu posibilitate de prelungire.

CITEȘTE ȘI:

Telekom România a încheiat anul 2020 cu venituri în scădere şi EBITDA în creştere

Telekom România: Peste 40% dintre români folosesc un smartphone cel puţin doi ani