Telekom România: în următorii trei ani vrem o cotă de piață de 25% pentru telefonia mobilă
„În trei ani vrem să avem o cotă de piață de 25% pe segmentul de telefonie mobilă. Dacă nu atingem această cotă înseamnă că am eșuat. Asta înseamnă să vindem 800.000 de cartele pe an. Trebuie să fim rechini pe această piață. Și cred că cu această propunere de azi avem combinația câștigătoare”, a spus Elsner, la evenimentul de lansare al unui nou parteneriat al Telekom Romania cu retailerul Mega Image.
Astfel, compania germană a lansat astăzi un nou produs, numit Mobil Nelimitat, care le permite clienţilor să se aboneze, în medie, în mai puţin de cinci minute.
Acesta poate fl achiziţionat din magazinele Telekom Romania şi ale partenerilor, precum şi din orice magazin Mega Image sau Shop & Go, în urma unui parteneriat dintre cele două companii.
Astfel, clienţii care achiziţionează Mobil Nelimitat au acces la servicii imediat dupa introducerea cartelei în telefon şi apelarea numărului 1234. Oricând după activarea serviciilor valabile iniţial pentru 30 zile, pot să îşi înregistreze numărul pe site. Clienții nu au o perioadă minimă contractuală, au, însă, acces la internet 46 nelimitat, minute şi SMS-uri naţionale nelimitate, plus 100 de minute internaţionale fix/mobil la un preţ promoţional de 6 euro pe lună, TVA inclus (aproximativ 29 lei. TVA inclus).
Clienţii care nu doresc să se înregistreze pot utiliza în continuare serviciile pe cartela preplătită, alegând opţiunea Mobil Nelimitat.
Potrivit oficialilor companiilor, în prima zi au fost vândute prin intermediul rețelei Mega Image 145 de cartele.
Andreas Elsner a mai spus că parteneriatul cu Mega Image reprezintă o premieră pe piața de telecomunicații.
„Am început cu Mega Image, dar vor urma și alții cu siguranță. Campania pentru net nelimitat este doar o primă fază a proiectului pe care îl avem și vor mai urma încă două etape pe care le vom anunța la momentul oportun”, a declarat directorul Telekom România.
În prezent, Telekom România are peste cinci milioane de clienți pe segmentul de telefonie mobilă. Brandul Telekom e prezent în România din 2014. Compania germană a cumpărat încă din 2011 pachetul majoritar al OTE, operatorul elen care deținea la acel moment Cosmote și Romtelecom.