Telekom România oferă clienţilor TV acces gratuit la numărul maxim de posturi TV până la finele lunii aprilie
De asemenea, cei care aleg să se aboneze în perioada 23 martie – 17 mai 2020, pentru 24 de luni, la serviciul de televiziune de la Telekom Romania, vor beneficia de o reducere de 50% la abonament pentru o perioadă de 6 luni, plus HBO și HBO GO cu reducere 100% timp de 12 luni.
„Traversăm o perioadă dificilă, iar lumea și viata de zi cu zi sunt diferite față de acum câteva săptamani. Contextul Corona-19 ne-a schimbat viața, iar la Telekom tratăm cu seriozitate acest virus și noua situație. Magazinele noastre vor rămâne deschise în măsura în care legislația o va permite, pentru a continua să ne deservim clienții. Pe lângă acestea, am pregătit câteva oferte atractive, pentru a face ca timpul petrecut acasă să treacă mai ușor, până când vom depăși această situație „, a spus Andreas Elsner, Director Executiv Comercial, Segment Rezidențial, Telekom Romania.
Livrare la domiciliu a cartelelor
Compania a anunţat şi că va începe să livreze clienţilor la domiciuliu cartelele de telefonie mobilă comandate online. „Pentru a putea comunica nelimitat cu cei dragi, începând de astăzi, livrăm la domiciliu cartela Mobil Nelimitat fără costuri şi în siguranţă. Comanda se face online, pe www.telekom.ro/mobilnelimitat/.„
Oferta este valabilă doar pentru clienţii persoane fizice. Clienţii care achiziţionează cartela Mobil Nelimitat au acces la servicii imediat dupa introducerea acesteia în telefon şi apelarea numărului 1234, fără a fi necesară deplasarea la magazin.
După activarea cartelei, clienţii beneficiază timp de 30 de zile de internet 4G nelimitat, minute şi SMS-uri naţionale nelimitate şi de 100 de minute internaţionale fix/mobil. În cele 30 de zile, clienţii pot alege să utilizeze Mobil Nelimitat în continuare ca o cartelă prepay, sau pot migra online la abonamentul nelimitat cu aceleaşi beneficii, fără perioadă minimă contractuală. Migrarea la abonament se face printr-o experienţă complet digitală, în aproximativ 5 minute.
Ofertele pentru serviciile fixe sunt disponibile atât pentru clienții persoane fizice, cât și pentru clienții companii.
„După ce am asigurat continuitatea procesului educațional, chiar și de la distanță, și am sprijinit antreprenorii în continuarea afacerii, am pregatit și alte beneficii noi, experiențe împreună alături de familiile lor cu mai mult conținut de divertisment”, a spus Ovidiu Ghiman, Director Executiv Comercial, Segment Business, Telekom Romania.