Telekom Romania şi Alior Bank au lansat Telekom Banking

Grupul Telekom Romania a anunţat miercuri lansarea serviciului financiar digital Telekom Banking, dezvoltat împreună cu banca poloneză Alior Bank, care va permite clienţilor retrageri gratuite de la orice ATM din ţară şi din străinătate.
Economica.net - mie, 18 oct. 2017, 09:41
Telekom Romania şi Alior Bank au lansat Telekom Banking

Prin intermediul Telekom Banking, clienţii care îşi deschid un cont curent pot avea acces, timp de trei ani, la retrageri gratuite de la orice bancomat, în ţară şi în străinătate, la transferuri în lei gratuite, la orice bancă din România, prin intermediul serviciilor online de internet şi mobile banking, potrivit companiei

„Ceea ce ne propunem este să oferim servicii pe măsura noii culturi IT&C în care trăim, în prezent. (…) Experienţa bancară a Alior Bank şi viziunea tehnologică şi inovatoare adusă de Telekom Romania au făcut posibilă naşterea unei oferte de servicii bancare dedicate persoanelor fizice, capabile să modeleze viitorul segmentului financiar-bancar din România”, a declarat directorul general al Telekom Romania, Miroslav Majoros.

Oferta finală a fost pregătită de echipa din România a Alior Bank, a declarat directorul general adjunct al băncii, Celina Waleśkiewicz.

„Folosim cele mai bune practici din Polonia, cele mai inovatoare soluţii oferite de Alior Bank acolo şi dezvoltate în colaborare cu T-Mobile. De asemenea, vreau să evidenţiez faptul că oferta finală a fost pregătită de echipa noastră din România, de aceea suntem siguri de faptul că va satisface aşteptările şi solicitările clienţilor noştri”, a declarat Celina Waleśkiewicz.

Serviciile Telekom Banking sunt lansate gradual, începând cu doi piloni– operaţiuni zilnice bancare (primare) şi platforma de Schimb Valutar Online. Astfel, clienţii îşi pot deschide conturi curente în lei, euro, dolari şi lire sterline, pot ataşa carduri de debit acestor conturi şi pot avea acces 24/7 la fonduri, prin intermediul soluţiilor de internet şi mobile banking. Contul curent poate fi solicitat online, pe telekombanking.ro, fie direct prin aplicaţia pentru mobil sau vizitând unul dintre magazinele Telekom şi Germanos.

Totodată, procesul iniţiat online de deschidere a unui cont poate fi finalizat prin transmiterea gratuită prin curier a documentelor necesare deschiderii contului. Tot prin curier, si tot gratuit, banca poate livra cardurile de debit. Unicitatea deschiderii unui cont în magazin constă în faptul că solicitantul primeşte cardul pe loc şi îl poate utiliza imediat, după semnarea unui acord, potrivit companiei.

Cel de-al doilea pilon al ofertei de lansare este platforma de Schimb Valutar Online, prin intermediul căreia clienţii au un curs de schimb valutar pentru zece valute, actualizat în timp real, la un interval de maxim 10 secunde (în timpul zilelor lucrătoare). De asemenea, clienţii pot stabili în detaliu condiţiile în care vor să efectueze schimburile valutare, îşi pot seta data şi ora la care doresc să efectueze schimbul valutar şi nivelul cursului de schimb la care doresc să se efectueze tranzacţia.

Totodată, opţiunea „Pay later” (Plăteşte mai târziu) îi permite clientului să efectueze schimburi valutare fără să aibă întreaga sumă disponibilă. Este necesar să deţină cel puţin 5% din suma tranzacţionată, urmând ca în maxim două zile lucrătoare să asigure diferenţa necesară pentru finalizarea tranzacţiei. Aplicaţia oferă şi alte funcţionalităţi, inclusiv transferuri către alte conturi, folosind coduri QR sau funcţia NFC, vizualizarea ultimelor trei tranzacţii fără a fi autentificat sau plăţi P2P, potrivit companiei.

Există, de asemenea, posibilitatea de a deschide alte conturi curente, în lei sau valută, direct din aplicaţia Mobile Banking, de a solicita carduri de debit sau de a crea depozite la termen sau conturi de economii. La nivel naţional, serviciile Telekom Banking sunt disponibile online, la telekombanking.ro, şi vor fi disponibile, gradual, în reţeaua de magazine Telekom şi Germanos.

În următoare lună, în magazinele Telekom şi Germanos şi ale partenerilor selectaţi, orice persoană va putea solicita deschiderea unui cont curent şi emiterea unui card de debit. În plus, prin intermediul conceptului bancar Shop-in-Shop corner, introdus în magazine selectate Telekom şi Germanos, vor fi oferite servicii bancare suplimentare, inclusiv produse de creditare. Reţeaua Shop-in-Shop va fi extinsă sistematic pe durata următorului an, ţintindu-se un număr de 120 de magazine în care să fie introdus acest concept, a anunţat Telekom.

Pe viitor, oferta Telekom Banking va fi completată cu servicii de finanţare a dispozitivelor din oferta Telekom Romania, dar şi cu servicii de tip credite de nevoi personale fără garanţii şi facilitatea overdraft, potrivit companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...