Telekom, venituri şi profit în scădere la început de an
UPDATE 12:00 Rezultatele financiare anunţate de Telekom România Communications şi Telekom România Mobile Communications
“Primele trei luni din 2016 reflectă o performanță pozitivă a veniturilor aferente operațiunilor mobile, în timp ce veniturile operațiunilor fixe au scăzut, parțial pe fondul descreșterii pe segmentul de voce fixă. Oferta de servicii convergente fix-mobil sub umbrela MagentaONE rămâne un motor de creștere important pentru Telekom Romania, cu un avans de 30% în primul trimestru al anului curent față de finalul anului 2015. În plus, datele mobile au generat o creștere solidă a bazei de clienți pentru serviciile de broadband mobil, atât pe segmentul rezidențial, cât și pe segmentul business”, a spus Anastasios Tzoulas, Director Executiv Financiar, Telekom Romania.
Veniturile Telekom România Communications au scăzut cu 7,8% în primul trimestru, la 137,1 milioane de euro, în timp ce profitul brut (proforma EBITDA) a coborât cu 37,5%, la 20,5 milioane de euro.
Telekom Romania Communications a înregistrat 270.000 de clienți MagentaONE pentru serviciile integrate fix-mobil, cu 62.000 mai mulți comparativ cu finalul anului 2015.
Pe segmentul TV, baza de clienți a crescut cu 2,5% în T1 2016 comparativ cu T1 2015, până la 1,449 milioane, în timp ce veniturile aferente s-au menținut relativ stabile, cu o scădere de 1% în T1 2016 vs. T1 2015. Veniturile generate de abonamentele IPTV au avut cea mai mare rată de creștere în comparație cu alte tehnologii TV în T1 2016 vs. T1 2015.
Numărul abonaților de Internet broadband a scăzut în T1 2016 cu 1,8% la 1,195 milioane comparativ cu aceeași perioadă a anului 2015, iar veniturile au scăzut cu 4% de la un an la altul. Compania precizează că s-a concentrat pe îmbunătăţirea acoperirii FTTx (fibră optică).
Veniturile de pe segmentul wholesale al Telekom Romania Communications au crescut în T1 2016 cu 2,1% comparativ cu T1 2015.
Telekom România Mobile Communications a încheiat primele trei luni ale anului cu venituri totale de 113 milioane de euro, în creştere cu 9,5% faţă de perioada corespunzătoare din 2015. Pe de altă parte, veniturile din servicii au scăzut cu 1,9%, la 77,1 milioane de euro.
Veniturile din serviciile de broadband mobil au înregistrat o creștere de 6,4% în T1 2016 față de același trimestru al anului trecut, iar baza de clienți ai serviciilor de broadband mobil a crescut cu 15,3% în aceeași perioadă. Numărul de clienți 4G a crescut de 6 ori (629%) în T1 2016 față de T1 2015, în timp ce traficul de date 4G a crescut de aproape 8 ori (780%) raportat la aceeași perioadă. În plus, 93% din telefoanele mobile vândute de Telekom Romania Mobile Communications în primul trimestru al acestui an au fost de tip smartphone.
La sfârșitul primului trimestru al anului 2016, baza totală de clienți (inclusiv Zapp) a fost de 5,654 milioane, în scădere cu 4% față de T1 2015. Baza de clienți postpaid (abonament) a rămas relativ stabilă în acest trimestru, cu o creștere de 0,8% față de T1 2015, reprezentând 29% din baza totală de clienți, notează compania.
Segmentul de business a menținut o evoluție pozitivă în T1 2016, cu o creștere a bazei de clienți business cu 5,5% de la un an la altul și cu o creștere puternică a bazei de clienți pentru serviciile de broadband mobil, de 16,7% în T1 2016 față de T1 2015.
ARPU (Venitul mediu pe utilizator) a fost de 4,4 euro în T1 2016.
ProForma EBITDA (câştigurile operaţionale înaintea dobânzilor, taxelor şi amortizărilor, excluzând costurile de restructurare) a atins valoarea de 18,3 milioane euro în primul trimestru al acestui an. Marja ProForma EBITDA a ajuns la 16,2% în T1 2016, înregistrând o scădere de 5,5 puncte procentuale comparativ cu T1 2015.
În prezent, Telekom Romania Mobile Communications oferă acoperire 4G pentru 57% din populația din mediul urban și pentru 32,4% din totalul populației (rural și urban). În București, acoperirea 4G este de 98% din suprafață, în timp ce în oraşele turistice Braşov şi Poiana Braşov acoperirea este de 98%, respectiv 100%. În plus, clienții care nu se află în aria de acoperire 4G, pot beneficia de 4G Experience, o conexiune avansată având la bază tehnologia 3G HSDPA dual carrier, ce permite viteze de până la 43,2 Mbps, în 278 de oraşe şi alte peste 5.000 de localităţi.
În baza acordului de roaming naţional încheiat între Telekom Romania și Orange România, clienții Telekom se vor putea bucura de tehnologiile de comunicații 4G și 4G+ chiar și atunci când nu se află în aria de acoperire a rețelei 4G a Telekom Romania Mobile, prin utilizarea rețelei Orange 4G/4G+, care acoperă 72% din populație la nivel național și 96% din populația urbană.
____________________________________
Cheltuielile de capital (investiţiile) Telekom în România au coborât în perioada analizată cu 32,7%, la 33 de milioane de euro. Marja de profit EBITDA a coborât cu 6,6 puncte procentuale, la 16,2%, potrivit raportului Deutsche Telekom.
Numărul liniilor fixe operate de Telekom pe piaţa românească a coborât cu 6,1%, la două milioane, în timp ce numărul clienţilor serviciilor de internet fix a crescut cu 1%, la 1,2 milioane, iar numărul abonaţilor la serviciile TV ale companiei a avansat cu 2,5%, la 1,44 milioane.
Veniturile generate de serviciile fixe oferite de grupul german în România au scăzut astfel cu 9,3%, la 127 milioane de euro.
Pe partea de servicii mobile, Telekom raportează creşteri pe linie. Veniturile au urcat cu 5,9%, la 107 milioane de euro, pe fondul unei creşteri de 1,3% a veniturilor din servicii, la 80 milioane de euro.
Numărul total al clienţilor pe mobile a scăzut cu 1,2%, la 5,93 milioane, însă compania are mai mulţi abonaţi decât anul trecut. Astfel, baza de clienţi cu abonament a crescut cu 9,8%, la 1,92 milioane, în timp ce numărul clienţilor care au optat pentru cartele prepaid a coborât cu 5,8%, la puţin peste patru milioane.
Datorită numărului mai mare de abonaţi, venitul mediu pe utilizator mobil (ARPU) a urcat cu 25%, la 5 euro, în condiţiile în care un abonat aduce un ARPU de 9 euro, iar un utilizator de cartelă preplătită doar 3 euro. Veniturile generate de servicii non-voce, adică în principal din internet mobil, reprezintă 29% din ARPU total, faţă de 26% la finele anului trecut.