Telemunca şi deconectarea, următoarele piese ale puzzle-ului muncii în Uniunea Europeană

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale Nicolas Schmit a asigurat în ajunul zilei de 1 Mai că telemunca şi deconectarea trebuie să fie "următoarele piese ale puzzle-ului" muncii în UE, în timp ce a trecut în revistă principalele repere atinse de actualul executiv comunitar în materie de muncă, informează EFE.
AGERPRES - mie, 01 mai 2024, 08:56
Telemunca şi deconectarea, următoarele piese ale puzzle-ului muncii în Uniunea Europeană

„Deşi mai sunt multe de făcut, putem fi mândri de progresele pe care le-am obţinut”, a subliniat comisarul într-o declaraţie cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii, care este sărbătorită miercuri.

Candidatul social-democrat la preşedinţia Comisiei Europene după alegerile pentru Parlamentul European din iunie a declarat că „telemunca şi dreptul la deconectare sunt următoarele piese ale puzzle-ului muncii din UE”.

„Comisia a lansat o consultare cu partenerii sociali pentru a strânge opinii. Comisia rămâne angajată să acţioneze asupra acestui aspect crucial al vieţii profesionale pentru a prezenta o propunere legislativă eficientă şi echilibrată”, a spus el.

Parlamentul European a cerut Comisiei o directivă care să permită celor care lucrează de la distanţă să se deconecteze în afara orelor de lucru şi să se abţină de la a răspunde la apeluri sau e-mailuri în afara programului de lucru, însă iniţiativa este blocată după eşecul negocierilor dintre patronatele şi sindicatele europene.

Pe de altă parte, Schmit a salutat directiva privind lucrătorii de pe platforme – cunoscută sub denumirea de „legea rider” -, care reuneşte noi reguli pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă pe platforme precum Uber şi pentru a reduce numărul de lucrători independenţi falşi în aceste companii.

Luxemburghezul a reamintit că executivul european a prezentat iniţiative legislative pentru a îmbunătăţi calitatea stagiilor din Uniunea Europeană şi pentru a le permite tinerilor „să înveţe noi competenţe şi să găsească un loc de muncă de bună calitate”.

În martie, Bruxelles a prezentat o propunere de directivă care urmăreşte să asigure că stagiile nu sunt folosite pentru a camufla locuri de muncă obişnuite, prin controale şi inspecţii, şi că stagiarii au aceleaşi condiţii ca şi angajaţii, inclusiv plata, cu excepţia cazului în care un tratament diferenţiat este justificat de motive obiective.

În ceea ce priveşte aplicarea directivei privind salariile minime adecvate, Schmit a remarcat că „statele membre avansează”, amintind totodată că „se apropie termenul limită de transpunere, în luna noiembrie a acestui an”.

În plus, el a subliniat „eforturile continue” de abordare a şomajului şi a reamintit cele două noi proiecte de finanţare comunitară, primul care îi vizează pe tinerii care nu studiază şi nici nu muncesc, iar al doilea care îi vizează pe cei care sunt şomerii de mult timp.

Declaraţia s-a referit şi la ultimul summit al partenerilor sociali de la Val Duchesse, desfăşurat în ianuarie, unde s-au dezbătut provocările economice şi de muncă, după care Comisia a prezentat un plan de acţiune pentru abordarea penuriei de forţă de muncă şi de lucrători calificaţi.

În plus, Schmit a sărbătorit reperele atinse în timpul Anului european al competenţelor, care îşi marchează închiderea oficială marţi şi care a organizat aproape 2.000 de evenimente şi 190 de iniţiative în întreaga UE. Este vorba de o iniţiativă a Comisiei Europene de a promova învăţarea pe tot parcursul vieţii şi de a forma cetăţenii în noile competenţe cerute de piaţa muncii, afectată de transformarea digitală şi ecologică.

Te-ar mai putea interesa și
Undă verde pentru Annabella. Concurența îi dă OK-ul pentru preluarea Profi și Mega Image. Va ajunge la peste 200 de supermarketuri
Undă verde pentru Annabella. Concurența îi dă OK-ul pentru preluarea Profi și Mega Image. Va ajunge la peste 200 de ...
Consiliul Concurenței și-a exprimat acordul de principiu ca retailerul Annabella SRL să cumpere cele 87 magazine pe care Mega Image s-a angajat să le cesioneze pentru a putea finaliza preluarea......
Ce spune ministrul Energiei despre golirea Lacului Vidraru şi „aurul” de acolo
Ce spune ministrul Energiei despre golirea Lacului Vidraru şi „aurul” de acolo
Lacul Vidraru este golit controlat pentru prima dată după aproape 60 de ani, pentru lucrări de întreţinere şi modernizare ...
Investiția într-un automobil premium: Cum să faci alegerea corectă
Investiția într-un automobil premium: Cum să faci alegerea corectă
Alegerea unui automobil premium poate fi o decizie complexă, dar și extrem de satisfăcătoare. Pentru mulți, achiziția ...
Eazy Asigurări, cea mai nouă firmă de RCA din România lansează un serviciu gratuit. Cum te poate scăpa de cheltuieli de 2.000 de lei
Eazy Asigurări, cea mai nouă firmă de RCA din România lansează un serviciu gratuit. Cum te poate scăpa de cheltuieli ...
Eazy Asigurări, cea mai nouă firmă românească de RCAm și societate axată pe tehnologie, anunță lansarea unui serviciu ...