Televiziunea Al Jazeera îşi extinde prezenţa în România, fiind retransmisă de platforma Focus Sat

Versiunea în limba engleză a televiziunii Al Jazeera îşi dezvoltă prezenţa pe piaţa audiovizualului din România, fiind retransmisă şi pe platforma de satelit Focus Sat, operată de compania UPC România, potrivit unei notificări transmise Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
Economica.net - mie, 23 oct. 2013, 10:26
Televiziunea Al Jazeera îşi extinde prezenţa în România, fiind retransmisă de platforma Focus Sat

Televiziunea Al Jazeera a început să fie retransmisă şi pe teritoriul României în anul 2012, fiind, la momentul respectiv, disponibilă doar în reţeaua IPTV (Internet Protocol Television) a Ines Group.

Acum, televiziunea Al Jazeera îşi extinde prezenţa în audiovizualul românesc, fiind retransmisă şi în reţelele platformei Focus Sat, potrivit unei notificări remise CNA de Focus Sat, care a fost analizată în şedinţa de miercuri a Consiliului.

Reprezentanţii CNA au spus că este vorba despre serviciul în limba engleză al Al Jazeera. Aceştia au precizat că, în România, televiziunea Al Jazeera emite pe o frecvenţă licenţiată de Ofcom, autoritatea de reglementare din Marea Britanie.

Pe de altă parte, şi televiziunile muzicale TV Planeta şi Planeta HD au notificat CNA că vor fi recepţionate pe teritoriul României. Potrivit reprezentanţilor CNA, aceste două televiziuni sunt licenţiate în Bulgaria. CNA nu a fost informat dacă aceste televiziuni sunt difuzate în prezent în grilele vreunui operator de cablu din România.

Potrivit Deciziei CNA numărul 1999 din 2005, serviciile de programe difuzate de către radiodifuzori aflaţi sub jurisdicţia unui stat membru al Uniunii Europene pot fi retransmise în România fără o autorizare prealabilă. Reprezentanţii radiodifuzorilor ale căror servicii de programe se retransmit în România trebuie să pună la dispoziţia Consiliului Naţional al Audiovizualului copii legalizate, în limba originală şi în traducere, ale documentelor care atestă jurisdicţia şi autorizarea serviciului de programe.

Al Jazeera este o reţea de televiziune deţinută de Qatar Media Corporation, cu sediul central în Doha, Qatar. Reţeaua a fost lansată pe 1 noiembrie 1996, iniţial ca o televiziune în limba arabă, care difuza ştiri şi informaţii. Ulterior, reţeaua Al Jazeera s-a dezvoltat şi a lansat versiuni în mai multe limbi. În 2006, a fost lansată versiunea în limba engleză a televiziunii Al Jazeera, iniţial denumită Al Jazeera International.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Dezvoltării a decontat facturi de peste 11,8 milioane de lei pentru lucrări realizate cu finanțare prin PNRR
Ministerul Dezvoltării a decontat facturi de peste 11,8 milioane de lei pentru lucrări realizate cu finanțare prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a decontat facturi în valoare totală de 11.879.213,34 de lei pentru şapte obiective realizate prin componentele C5 - Valul......
Hesburger inaugurează al 11-lea restaurant din România la Pitești, aceasta fiind a doua unitate deschisă în județul Argeș
Hesburger inaugurează al 11-lea restaurant din România la Pitești, aceasta fiind a doua unitate deschisă în județul ...
Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante de burgeri din Finlanda, deschide al 11-lea restaurant din România, în Pitești, ...
Bruxelles-ul și Kievul au ajuns la un acord de principiu privind importurile de produse agricole din Ucraina
Bruxelles-ul și Kievul au ajuns la un acord de principiu privind importurile de produse agricole din Ucraina
Comisia Europeană a anunţat luni că a ajuns la un "acord de principiu" în materie de liber schimb cu Ucraina, în special ...
Trump anunță că nu vorbește cu Teheranul și că nu oferă nimic Iranului
Trump anunță că nu vorbește cu Teheranul și că nu oferă nimic Iranului
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu vorbeşte cu Iranul şi că nu oferă ţării "nimic" şi a reiterat ...