Televiziunea digitală: Toate cele 5 companii participante la licitaţie şi-au adjudecat multiplexurile pentru care au licitat

Cele cinci companii care au depus oferte pentru multiplexurile de televiziune digitală nealocate în 2014 şi-au adjudecat grupul de programe pentru care au licitat, a anunţat, miercuri, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii /ANCOM/.
Economica.net - mie, 28 ian. 2015, 11:21
Televiziunea digitală: Toate cele 5 companii participante la licitaţie şi-au adjudecat multiplexurile pentru care au licitat

‘(…) în urma primei etape a licitaţiei pentru multiplexurile regionale au fost determinaţi ofertanţii câştigători şi numărul de multiplexuri adjudecate de fiecare dintre aceştia. În data de 11 februarie 2015, se va desfăşura o rundă de alocare în care se va stabili alocarea specifică pentru categoriile în care există mai multe multiplexuri disponibile, în urma achitării unei taxe suplimentare pentru alocarea preferată a multiplexurilor câştigate. Toate cele cinci companii participante la această licitaţie şi-au adjudecat multiplexurile pentru care au licitat’, precizează ANCOM, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, compania 2K Telecom şi-a adjudecat cinci multiplexuri regionale (patru în Bucureşti şi unul în Ploieşti), Radio M Plus a obţinut un multiplex regional (Iaşi), Regal şi-a adjudecat un multiplex regional (Râmnicu Vâlcea), Cargo Sped a câştigat un multiplex regional (Sibiu), iar Digital Video Broadcast şi-a adjudecat un multiplex regional (Satu Mare), toate licenţele fiind valabile pentru perioada 17 iunie 2015 – 17 iunie 2025, scrie Agerpres.

Companiile Regal şi Cargo Sped vor intra în runda de alocare, care se va desfăşura în data de 11 februarie 2015, pentru stabilirea multiplexului câştigat dintre cele două scoase la licitaţie în cadrul categoriilor în care au depus oferta.

După runda de alocare, ANCOM va anunţa rezultatele finale ale licitaţiei, inclusiv taxele de licenţă pe care fiecare dintre companiile câştigătoare va avea obligaţia de a le achita.

Câştigătorii multiplexurilor regionale vor putea să furnizeze servicii comerciale de transmisie a programelor de televiziune după data de 17 iunie 2015, iar până la data de 1 mai 2017 aceştia trebuie să pună în funcţiune cel puţin un emiţător în fiecare zonă de alocare. Prin intermediul fiecărui multiplex naţional, se vor putea furniza servicii de televiziune digitală terestră la nivelul întregii ţări, în timp ce multiplexurile regionale şi locale vor acoperi fiecare câte o anumită zonă de alocare ce poate fi echivalentă cu un judeţ, respectiv o localitate.

Multiplexul digital reprezintă un grup de programe de radiodifuziune şi televiziune, servicii multimedia suplimentare şi alte date asociate de identificare transmise de la staţiile de emisie către utilizatorii finali pe cale radio terestră, utilizând modulaţie digitală în limitele unui canal de televiziune standard/bloc de frecvenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...