Televiziunea Giga TV se relansează, vineri, la ora 20.30, cu emisiunea „Tur de forţă”

Economica.net
19 12. 2013
giga_05899000

Giga TV a avut în acest an o existenţă tumultoasă. Astfel, pe 17 septembrie, CNA a decis să retragă societăţii Sonic Media SRL (al cărei asociat unic este Alexandru Bania) licenţa audiovizuală a televiziunii Giga TV, din cauză că emisia postului a fost întreruptă mai mult de 96 de ore, fără a notifica în acest sens Consiliul.

Ulterior, pe 1 octombrie, CNA a decis să revină asupra deciziei de retragere a licenţei audiovizuale a Giga TV şi a acordat televiziunii dreptul de a emite din nou, însă după o perioadă de revizie tehnică de 90 de zile, pe care societatea Sonic Media SRL a solicitat-o.

În 12 decembrie, CNA a aprobat modificarea grilei de programe şi a serviciului de programe a televiziuni Giga TV, fapt pentru care televiziunea îşi poate relua emisia.

Potrivit lui George Harabagiu, managerul de proiect al Giga TV, televiziunea generalistă îşi va relua emisia, vineri, la 20.30, cu emisiunea „Tur de forţă”, realizată de el şi de Cătălina Mihăescu.

„Sloganul nostru este «Gândim altfel». Eu urăsc festivismul şi vreau să abordez această reîncepere a emisiei ca fiind un act de normalitate”, a spus George Harabagiu.

El a precizat că Giga TV este „primul post de televiziune din România care şi-a recăpătat licenţa ridicată de CNA într-un mod interpretabil”. „Consecinţele acelei decizii sunt însă cele care mă macină astăzi, pentru că ulterior ridicării licenţei, CNA a notificat toţi marii operatori de cablu să ne scoată din grilele lor. Era şi normal în condiţiile în care ne fusese ridicată licenţa audiovizuală. Ceea ce eu consider paradoxal este faptul că după ce contestaţia pe care am susţinut-o în faţa membrilor CNA a fost aprobată şi CNA a redat licenţa societăţii Sonic Media SRL, operatorii de cablu respectivi nu au mai fost notificaţi şi ca să ne reintroducă în grilă, motiv pentru care din acel moment a început pentru mine personal acest război al nervilor”, a spus George Harabagiu.

El a mai spus că „Giga TV a avut parte de un experiment nefericit”. „Experiment cu care nu am fost de acord în Consiliul de Administraţie, respectiv acea asociere cu Money.ro (căreia CNA i-a retras licenţa în 10 septembrie, n.r.). (…) În urma acelei asocieri păguboase ne-au dispărut echipamente de zeci de mii de euro, au rămas facturi restante şi o pierdere comercială extraordinar de mare”, a spus George Harabagiu.

Harabagiu a mai spus că într-o primă fază televiziunea Giga TV va fi disponibilă abonaţilor platformei Dolce. „În acest moment avem contract cu Dolce pentru ridicarea semnalului şi suntem în negocieri de-a dreptul disperate cu RCS&RDS, pentru că sunt oameni cu care noi am pornit un parteneriat şi pe care ni-i dorim din nou aproape”, a spus George Harabagiu.

El a mai spus că în prezent echipa Giga TV este formată din aproximativ 60 de persoane. „Din punctul meu de vedere Giga TV este formată acum, în etapa de dezvoltare, dintr-o echipă foarte tânără, care va privi altfel realitatea. Suntem puţin mâhniţi, înţelegem şi noi în cele din urmă că în audiovizualul din România totul s-a mercantilizat, dar mai presus de bani înseamnă şi ideea de televiziune, pe care o să o promovăm oricât ne-ar costa”, a spus Harabagiu.

Totodată, Giga TV va colabora cu Universitatea Hyperion pentru implementarea unui proiect interdisciplinar în care se urmăreşte implicarea studenţilor în activităţi şi programe specifice domeniului audiovizual.

„Vom lansa şi nume noi precum Andreea Arcan, care va modera emisiunea de dezbatere «Dreptul la apărare»”, a explicat Harabagiu.

O altă emisiune din grila Giga TV este „Şoc Show”, produsă de Dan Muşetoiu.

„În această perioadă a sărbătorilor ne vom ocupa să oferim publicului şi divertisment de calitate. Am stabilit un Cod de deontologie profesională şi încercăm să demonstrăm că divertismentul nu înseamnă vulgaritate”, a explicat George Harabagiu.

De asemenea, grila Giga TV va include şi emisiunea „Mintea costă”, un program de tip reality show, care va fi difuzat live după sărbători, în care candidaţii îşi vor prezenta ideile de afaceri şi vor primi finanţare pentru proiectele câştigătoare. Moderatorul emisiunii este Liviu Moldovan.

Totodată, George Harabagiu a spus că vor exista şi alte „surprize” în privinţa grilei de programe a Giga TV. Potrivit unor surse din televiziune, reprezentanţii Giga TV încearcă să îi coopteze în echipa televiziunii pe Andrei Gheorghe şi pe Ion Cristoiu.

„Am fost sunat de foarte mulţi oameni care au crezut în acest proiect, un proiect care s-a frânt brusc datorită naivităţii. Trebuie să ieşim din naivitate şi să intrăm în concret. De asta, porţile Giga TV vor fi deschise pentru oamenii care gândesc altfel (…) Eu sper foarte mult ca operatorii de cablu, cabliştii independenţi din România, să înţeleagă în acest moment că monopolul informaţiei nu există şi că trebuie să abordeze această chestiune a retransmiterii televiziunilor altfel, să gândească altfel, nu neapărat mercantil. Sunt servicii pe care le plătim, negocierile însă sunt mult mai dure decât în lumea politică. E o lume închisă”, a mai spus George Harabagiu.

Televiziunea generalistă Giga TV a primit licenţă audiovizuală de la CNA pe 5 mai 2011.

În perioada 1 iulie 2013 – 1 septembrie 2013, Giga TV a avut contract de asociere în participaţiune cu Money TV, prin care emisiunile Money TV erau retransmise pe Giga TV.

CNA a retras licenţa audiovizuală a Money.ro TV, în data de 10 septembrie, din cauză că emisia televiziunii a fost întreruptă mai mult de 96 de ore, fără a notifica în acest sens Consiliul.