Tellence Technologies, furnizor român de servicii software, se extinde în trei oraşe din ţară
„Suntem încrezători în planul de creștere a activității, inclusiv în marile orașe din România, iar această strategie își propune să valorifice talentul local, în special în universitățile importante. Am început deja să recrutăm programatori în Iași, Timișoara și Cluj. Tellence continuă extinderea planurilor și în 2021, cu proiecte care vor genera peste 100 de noi locuri de muncă pentru specialiștii în diverse tehnologii software”, a declarat Leo Radu, director general și cofondator, Tellence Technologies.
Tellence estimează că tehnologiile moderne utilizate în cadrul proiectelor sale, reprezintă un avantaj în procesul de recrutare și vor contribui la atingerea rapidă a obiectivului de dezvoltare stabilit de companie.
Tellence Technologies, companie înființată în 2012, cu sediul principal in București, furnizează servicii software pentru sectoare precum telecomunicații, securitate cibernetică, media, auto, comunicații prin satelit, semiconductori, etc. Contextul actual oferă oportunități companiilor IT care doresc extinderea activității și facilitează angajaților condiții de lucru remote.