Temerile privind o posibilă recesiune trimit prețul petrolului Brent, de referință în Europa, sub 100 de dolari pe baril

Pe fondul îngrijorărilor privind o posibilă recesiune, cotaţia barilului de ţiţei Brent, referinţa pentru piaţa petrolului din Europa, şi-a continuat miercuri scăderea, după pierderile semnificative înregistrate marţi, coborând sub pragul simbolic de 100 de dolari, pentru prima dată după luna aprilie, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 06 iul. 2022, 19:34
Temerile privind o posibilă recesiune trimit prețul petrolului Brent, de referință în Europa, sub 100 de dolari pe baril

În jurul orei 14:25 GMT, un baril de ţiţei Brent din Marea Nordului era cotat la 99,39 dolari, cu 3,30% mai puţin decât preţul înregistrat la închiderea şedinţei de marţi, în timp ce cotaţia barilului de ţiţei american WTI era în scădere cu 3,32% până la 96,12 dolari.

Marţi, ambele referinţe au înregistrat cele mai puternice scăderi zilnice înregistrate după luna martie.

„Preţul ţiţeiului Brent a înregistrat marţi a treia cea mai puternică scădere, în termeni absoluţi, de la debutul negocierii acestui contract în 1988”, afirmă analiştii de la banca UBS, în condiţiile în care cotaţia a înregistrat un declin de aproape 11%. „Temerile cu privire la o recesiune au determinat, probabil, anumiţi investitori să iasă de pe piaţa petrolului”, care anterior era văzută ca o modalitate de a profita de pe urma inflaţiei, apreciază analiştii UBS.

„Pe lângă pesimismul crescut cu privire la viitorul economiei, preţul petrolului a fost afectat de asemenea de aprecierea dolarului american”, afirmă Stephen Brennock, analist la PVM Energy. O întărire semnificativă a monedei americane afectează cotaţia ţiţeiului, deoarece reduce puterea de cumpărare a investitorilor care utilizează alte valute.

În opinia lui Fawad Razaqzada, analist la City Index, odată cu coborârea sub 100 de dolari, preţul petrolului a depăşit un prag psihologic important.

Într-un scenariu de recesiune, analiştii de la Citigroup prognozează că preţul barilului de petrol ar putea coborî până la 65 de dolari la finele anului, fiind posibil să scadă până la 45 de dolari per baril la finele lui 2023, în absenţa unei intervenţii din partea Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii săi, reuniţi sub umbrela OPEC+.

Analiştii insistă totuşi asupra faptului că în ultimele două zile nu a avut loc nicio modificare fundamentală care să bulverseze piaţa petrolului. În aceste condiţii, Stephen Brennock crede că după „baia de sânge” de marţi, preţul petrolului ar putea să îşi revină.

„Pe de o parte, recesiunea ar putea reduce uşor cererea de petrol. Însă de pe altă parte, oferta rămâne una limitată”, concluzionează Russ Mould, analist la AJ Bell.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...