Temperatura medie la suprafața Pământului, cea mai ridicată din istoria măsurătorilor

Temperatura medie de la suprafața Pământului în anul 2024 a fost cea mai ridicată înregistrată vreodată, potrivit unei analize conduse de oameni de știință de la agenția spațială americană NASA, transmite Xinhua.
AGERPRES - mie, 15 ian. 2025, 12:11
Temperatura medie la suprafața Pământului, cea mai ridicată din istoria măsurătorilor

Temperatura, la nivel mondial, a fost în 2024 cu 1,28 grade Celsius peste nivelul de referință din secolul XX (1951-1980) al agenției.

Noul record vine după 15 luni consecutive (din iunie 2023 până în august 2024) de recorduri lunare de temperatură – o serie fără precedent, potrivit NASA.

Oamenii de știință de la NASA estimează că în 2024 Pământul a fost cu aproximativ 1,47 grade Celsius mai cald comparativ cu media de la jumătatea secolului al XIX-lea (1850-1900).

Pentru peste jumătate din anul 2024, temperaturile medii s-au situat cu peste 1,5 grade Celsius peste nivelul de referință, iar media anuală, cu unele incertitudini matematice, ar fi putut depăși acest nivel pentru prima dată, a indicat NASA.

„Încă o dată, recordul de temperatură a fost spulberat – 2024 a fost cel mai cald an de la începutul înregistrărilor, în 1880”, a declarat administratorul NASA, Bill Nelson.

„De la temperaturile record și până la incendiile de vegetație care amenință în prezent centrele și forța noastră de muncă din California, nu a fost niciodată mai important să înțelegem planeta noastră în schimbare”, a adăugat Nelson.

Oamenii de știință au atribuit tendința de încălzire din ultimele decenii dioxidului de carbon, metanului și altor gaze cu efect de seră, care captează căldura în atmosferă.

În 2022 și 2023, Pământul a înregistrat creșteri record ale emisiilor de dioxid de carbon provenite de la arderea combustibililor fosili, conform unei analize internaționale recente. Concentrația de dioxid de carbon din atmosferă a crescut de la nivelurile preindustriale din secolul al XVIII-lea, de aproximativ 278 de părți pe milion, la aproximativ 420 de părți pe milion în prezent.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Suedia schimbă Constituția pentru a revoca mai ușor cetățenia celor bănuiți de ilegalități
Suedia schimbă Constituția pentru a revoca mai ușor cetățenia celor bănuiți de ilegalități
Persoanele cu dublă cetățenie care au oferit informații false, mită sau au recurs la amenințări pentru a-și obține cetățenia suedeză sau cele condamnate pentru spionaj sau trădare vor......
Revolut lansează o ofertă pentru conturile de economii în lei cu dobândă de 5,5% pe an
Revolut lansează o ofertă pentru conturile de economii în lei cu dobândă de 5,5% pe an
Revolut vine cu o promoție la conturile de economii și oferă o dobândă de 5,5% pe an, pentru depozitele noi deschise ...
Dezinformarea, conflictele între state și riscurile de mediu, principalele amenințări pe termen scurt la nivel global
Dezinformarea, conflictele între state și riscurile de mediu, principalele amenințări pe termen scurt la nivel global
Conflictele între state, riscurile de mediu și dezinformarea sunt principalele amenințări pe termen scurt la nivel mondial, ...
Biscuiți bio, buni de ronțăit cât urmărești stock market-urile. Unde poți găsi sortimente străine?
Biscuiți bio, buni de ronțăit cât urmărești stock market-urile. Unde poți găsi sortimente străine?
Când eugeniile nu mai satisfac poftele și nici veșnicii petit beurre nu mai sunt ce-au fost, avem alternative. Află aici ...