Temperaturile scad în următoarele trei zile, însă vremea rămâne caldă pentru această perioadă în Bucureşti

Economica.net
05 02. 2021
bucharest_4009121_1280_49090900

Conform meteorologilor, în intervalul 5 februarie, ora 16:00 – 6 februarie, ora 8:00, cerul va fi variabil, iar cu o probabilitate destul de mare, în special spre sfârşitul intervalului, va fi nebulozitate de nivel jos sau ceaţă. Temperatura aerului va scădea treptat, de la valori în jurul a 10 grade la începutul intervalului, spre 1 – 2 grade pe parcursul nopţii, scrie Agerpres.

Totodată, în perioada 6 februarie, ora 8:00 – 7 februarie, ora 10:00, în Capitală, valorile termice se vor situa în continuare peste cele caracteristice datei.

La începutul zilei şi cu o probabilitate mai mare din a doua parte a nopţii, va fi nebulozitate de nivel jos sau ceaţă, iar în restul intervalului va fi mai mult senin.

Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 9 – 10 grade, în timp ce minimă nu va depăşi 3 grade.

ANM a emis, vineri, o informare de precipitaţii în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, valabilă până duminică dimineaţa în majoritatea regiunilor.

Astfel, în intervalul 5 februarie, ora 16:00 – 7 februarie, ora 10:00, în nordul şi centrul Moldovei, precum şi în zona montană limitrofă va ninge, dar vor fi şi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ploaie şi se va depune polei. Ninsorile vor fi în general moderate cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 10 – 15 l/mp.

În aceste zone, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât temperaturile maxime vor fi negative şi se vor situa sub mediile climatologic specifice perioadei.

Meteorologii precizează că, duminică, 7 februarie, şi în noaptea de duminică spre luni (7/8 februarie), vântul se va intensifica în toate zonele montane şi va sufla cu rafale de peste 80 – 90 km/h, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali.