Templeton: Numirea managerului la CE Oltenia nu a fost făcută de un Consiliu autorizat

 Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, consideră că numirea lui Laurenţiu Ciurel ca manager privat al CE Oltenia nu a fost făcută de un Consiliu de Supraveghere autorizat, care a derulat un proces de selecţie defectuos, în care alţi candidaţi nu au fost intervievaţi.
Economica.net - mar, 22 ian. 2013, 17:06
Templeton: Numirea managerului la CE Oltenia nu a fost făcută de un Consiliu autorizat

Ciurel, directorul general al Complexului Energetic, a fost numit, luni, de către Consiliul de Supraveghere manager privat al unităţii, cu un mandat de patru ani.

Potrivit Templeton, numirea acestuia încalcă cerinţele Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor de stat, întrucât Consiliul de Supraveghere are un mandat interimar limitat în mod explicit până la desemnarea unui nou Consiliu de Supraveghere în baza prevederilor actului normativ, prevederi care impun un proces de selecţie deschis, transparent şi nediscriminatoriu.

Totodată, administratorul FP arată că pentru companiile de stat mari, aşa cum este şi CE Oltenia, managementul profesionist ar trebui să fie mai întâi implementat prin selectarea şi desemnarea unui consiliu independent, care ulterior să numească directorul general şi alţi membri ai conducerii executive.

„Desemnarea domnului Laurenţiu Ciurel în funcţia de director general a avut loc după depunerea unei liste scurte de candidaţi, români şi străini, de către Kienbaum, compania independentă de executive search implicată în procesul de selecţie. Lista îl includea şi pe dl. Ciurel. În mod surprinzător, nici Consiliul de Supraveghere, nici Comisia de Nominalizare şi Remunerare formată la nivelul Consiliului nu i-au intervievat pe ceilalţi candidaţi incluşi pe lista scurtă şi au decis să îl desemneze direct pe dl. Ciurel”, susţine Templeton într-un comunicat transmis agenţiei MEDIAFAX.

Managerul Fondului Proprietatea critică faptul că, la mai mult de un an de la adoptarea OUG 109/2011, normele de guvernanţă corporativă nu au fost puse în aplicare pe deplin şi în mod corect în niciuna dintre companiile de stat la care Fondul Proprietatea este acţionar.

Laurenţiu Ciurel a declarat luni pentru MEDIAFAX că decizia de numire a sa în funcţia de manager privat al CEO a fost luată de Consiliul de Supraveghere al unităţii, în baza propunerilor făcute de o firmă privată de recrutare, care a făcut patru recomandări membrilor Consiliului. Funcţia de director general al Complexului Energetic Oltenia a fost înlocuită cu cea de manager privat.

„Am fost 200 de candidaţi iniţial, din care am rămas 100, după care s-a făcut o listă scurtă de 14. În cele din urmă, în Consiliul de Supraveghere au ajuns patru propuneri, iar eu am întrunit cinci voturi din cele şapte exprimate de membrii acestui for decizional”, a precizat Ciurel.

El a afirmat că în următoarele 30 de zile va semna şi contractul în baza căruia va îndeplini oficial funcţia de manager privat al CEO, prin contractul respectiv urmând să îi fie impuse anumite criterii de performanţă pe care trebuie să le îndeplinească.

Ciurel a fost numit director general al Complexului Energetic Oltenia în toamna anului trecut, după ce, anterior, fusese şef al Termocentralei Rovinari şi al Complexului Energetic Rovinari, parte componentă a CEO în actuala structură.

Ciurel a fost, până la numirea în funcţia de director general al CE Oltenia, vicepreşedinte al PSD Gorj şi consilier judeţean, funcţii la care a renunţat în toamna anului 2012 pentru a putea ocupa funcţia de conducere, dar şi pentru a-şi putea depune dosarul de manager privat.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...