Tensiune în creștere pe o piață cu 30.000 de lucrători. Cu legea în mână, Transilvania Broker dă foc intermedierii în asigurări. Noi plecări din UNSICAR

11 03. 2021
broker_86387600_49536600

Cazul Transilvania Broker, singurul intermediar din asigurări listat la Bursă, continuă să producă efecte. După ce a desfășurat o campanie unică în istoria pieței prin trimiterea de broșuri de prezentare a unor oferte tentante către peste o mie de agenți ai  concurenților din brokeraj și ai firmelor de asigurare (în total în jur de 30.000 de oameni), TBK pare că a provocat un  nou val de migrație între asociațiile pieței. Millenium Insurance Broker este al doilea intermediar de top 10 care pleacă din UNSICAR (asociația profesională) și rămâne doar în PRBAR (asociația patronală), nemulțumit de felul în care a fost tratat cazul Transilvania. Este foarte posibil să îl urmeze, din motive diferite dar tot legate de TBK, alte două nume de top.

În singura reacție publică referitoare la acțiunea sa de marketing, Transilvania Broker a transmis că nu a desfășurat o acțiune de recrutare, chiar dacă broșurile conțineau condițiile oferite agenților, ci una de promovare și că nu s-a adresat tuturor agenților ci a trimis doar 1.000 de broșuri. Reacția integrală, obținută de Profit.ro.

Decizia Millenium, comunicată deja UNSICAR, vine la puțin timp după ce din asociație a ieșit și liderul pieței de retail în asigurări, Safety Broker. Safety a venit la momentul respectiv cu acuzații directe și explicite în ceea ce privește acțiunile TBK, dar și pasivitatea UNSICAR.

AICI detalii despre susținerile Safety, dar și despre cel ale PRBAR, unde liderul pieței este membru fondator

Atât Millenium cât și Safety Broker sunt membrii fondatori ai Patronatului Român al Brokerilor (PRBAR), organism care a luat naștere chiar în urma unor discuții și nemulțumiri din interiorul UNSICAR, condus atunci de Bogdan Andriescu, astăzi doar membru în Consiliul Director.

Schimb scurt de mesaje: UNSICAR anunță că nu poate lua măsuri căci TBK nu a încălcat legea,  MIB răspunde cu retragerea

„Vă aducem la cunoștință că noi nu mai putem fi colegi de asociație profesională cu un broker (n.red. Transilvania Broker) care înțelege să acționeze agresiv și lipsit de etică împotriva tuturor celorlalți colegi, majoritatea brokeri onești, iar unii chiar arhitecți ai actualei piețe de asigurări. A fi sau nu membri într-o asociație profesională este o opțiune individuală, asa că MIB alege să se retragă din UNSICAR începând cu data de 01.04.2021. Vă doresc succes în construcția unei piețe de brokeraj mai etice și a unei asociații profesionale bazate pe respect între membrii!”, a transmis, într-un e-mail către UNSICAR, Ștefan Prigoreanu, CEO al MIB.

Anunțul MIB vine ca reacție directă la ultima decizie a Consiliului Director al UNSICAR, anume aceea de a nu declanșa nicio acțiune care să vizeze TBK.  Așa cum a anunțat Economica.net în premieră, UNSICAR își angajase avocați pentru a o sfătui ce trebuie făcut din punct de vedere legal, în contextul în care TBK își trimisese proprii avocați pentru a avertiza asociația profesională că va fi dată în judecată dacă ia măsuri disciplinare.

Din concluziile avocaților a rezultat mesajul de mai jos, trimis tuturor membrilor:

În urma analizei legale a solicitărilor anumitor membri ai Asociaţiei noastre privind o posibilă excludere a Transilvania Broker urmare a campaniei de recrutare întreprinse, facem următoarele menţiuni:

Statutul UNSICAR nu cuprinde nicio regulă care să limiteze dreptul membrilor de a recruta, în mod liber, asistenții în brokeraj sau de a stabili, în mod independent, tipologia sau nivelul comisioanelor acordate. Aceste aspecte țin exclusiv de comportamentul de piață independent al membrilor, care sunt și rămân competitori și nu pot face obiectul arbitrajului de către organele Asociației noastre în baza Statutului.

Intervenţia Asociaţiei vizează aspecte de protecţie a intereselor membrilor, fără a prejudicia, în nicio modalitate concurenţa dintre aceştia, care se manifestă inclusiv sub aspectul recrutării forţei de vânzări, indiferent dacă sunt vizaţi agenţi individuali sau un grup mai larg de distribuitori secundari. Asociaţia nu se poate substitui autorităţilor administrative şi judiciare competente pentru a judeca existenţa unor fapte de concurenţă neloială pe care anumiţi membri le-au reclamat şi nici nu are competenţa de a media astfel de aspecte. Având în vedere că o mediere cu privire la aceste aspecte include, în mod necesar, analiza politicilor de recrutare şi comisionare a brokerilor concurenţi, nicio asociaţie care grupează competitori nu poate decide în cadrul forurilor interne, cu privire la legalitatea practicilor sesizate şi nu poate promova, în mod legal, plângeri colective cu privire la aceste aspecte.

Prin urmare, Consiliul Director apreciază, în unanimitate, că nu există temei legal sau statutar pentru o propunere de excludere a Transilvania Broker. Potrivit Ghidului Consiliului Concurenţei privind conformarea cu regulile de concurență a asociațiilor de întreprinderi, orice propunere de excludere din asociaţie a unui membru, trebuie să aibă la bază criterii obiective. De asemenea, potrivit Ghidului, dobândirea calităţii de membru al asociaţiei nu trebuie să presupună în vreun fel restricţionarea activităţilor individuale de publicitate sau de promovare ale întreprinderilor.

Pentru a asigura deplina conformitate cu regulile de concurenţă în cadrul acţiunilor comune ale Asociatiei noastre, vă propunem un prim training online în data de 18 martie 2021, orele 16-18, care va fi urmat de redactarea unui manual privind regulile de concurenţă destinat activităţii noastre, în linie cu ghidul publicat recent de către Consiliul Concurenţei.”

Alte nume importante ar putea părăsi UNSICAR: Dacă voi lua această decizie, nu va avea legătură cu acțiunile UNSICAR, ci cu faptul că nu pot sta la aceeași masă cu cineva care a încercat să destabilizeze piața brokerajului. Efectele se văd, chiar dacă nu a reușit campania de recrutare.

Alte două societăți importante de brokeraj, din top 10, se gândesc să plece din UNSICAR, una dintre ele din motive diferite de cele ale MIB și Safety.  Reprezentantul uneia dintre ele spune că a rămas cu un gust amar în urma acțiunii TBK și că îi consideră pe cei de la Transilvania demni de dispreț. „Cel puțin în cazul nostru acțiunea lor nu a avut efecte directe. Dar hai să ne gândim cum ar fi fost dacă reușeau. Dacă luau 40%-50% din forța de vânzări a unui broker prin astfel de metode cum nu am mai văzut până acum? Îngropau acel broker? Îl îngropau. Mai grav, să ne gândim că au făcut oferte și agenților din companiile de asigurări. Dacă reușeau să atragă un procent important? Ce se întâmpla cu acea companie? Adică trebuie să vedem unde este limita între acțiunile de recrutare normale (care se întâmplă mereu, firesc) și o acțiune de acest gen. Nu am luat încă decizia de a pleca din UNSICAR, dar iau serios această variantă în considerare, pentru că nu pot sta la aceeași masă cu cineva pe care îl disprețuiesc pentru ce a făcut. UNSICAR a acționat așa cum trebuia să acționeze, nu am ce să le reproșez”, declară sursa citată. O altă perspectivă asupra efectelor acțiunii TBK, cu excepția unor firești întrebări către broker venite din partea agenților care s-au văzut în fața unor oferte fără echivalent în piață, o dă un alt broker cu mare experiență.

„Să nu uităm că au țintit și firmele de asigurare. Ei nu au luat măsuri, gândindu-se probabil că TBK este listat, că le pot afecta cotațiile și să ajungă astfel să fie dați în judecată. Dar dacă o vor face? Și unele semne sunt că o vor face, în ceea ce privește clauzele impuse brokerilor în sensul recutării de agenți. Se simte o scădere a încrederii în brokeri, ca rezultat al acțiunilor unui singur intermediar. Pentru ce a făcut unul, suferim toți”, explică sursa citată.