Tensiuni între Rusia şi Azerbaidjan după arestarea unui azer suspectat de crimă

Rusia şi Azerbaidjan s-au lansat în acuzaţii reciproce după arestarea unui azer suspectat de crima care a fost la originea revoltelor anti-imigranţi din Moscova de săptămâna trecută, a raportat vineri presa rusă.
Economica.net - sâm, 19 oct. 2013, 07:21
Tensiuni între Rusia şi Azerbaidjan după arestarea unui azer suspectat de crimă

Ambasadorul azer la Moscova, Polad Biulbiul-ogly, citat de cotidianul Kommersant, a denunţat „o isterie” anti-Azerbaidjan în Rusia după arestarea lui Orhan Zeinalov, un imigrant clandestin azer, acuzat că a ucis un tânăr rus, Egor Şcerbakov, într-o suburbie a Moscovei.

Poliţia rusă „a încălcat normele procedurii penale” în cazul arestării de marţi ai lui Zemalov, a afirmat acesta pentru postul de televiziune Dojd.

Purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Afacerilor Externe, Alexandr Lukaşevici, citat de agenţia Interfax, a respins imediat aceste acuzaţii, afirmând că criticile lui Biulbiul-ogly nu au „niciun fundament”.

O înregistrare video a arestării lui Zeinalov difuzată de YouTube îl arată pe Zeinalov încătuşat, bătut şi agresat verbal de către poliţişti mascaţi, în timp ce nu opunea nicio rezistenţă.

Mama sa, Iassiamian Zeinalova, a ameninţat că se sinucide dacă poliţia continuă să îl „bată şi umilească” pe fiul său, într-un interviu pentru jurnalul online rus LifeNews.

Zeinalov a pledat nevinovat joi în faţa unui tribunal din Moscova, deşi anchetatorii au asigurat iniţial că acesta şi-a recunoscut vinovăţia, conform agenţiei Interfax.
Reprezentantul azer pentru Drepturile Omului Elmira Suleimanova, citată de Interfax, a apreciat că poliţia rusă a dat dovadă de „brutalitate” şi „a folosit forţa fără a fi nevoie”. Aceasta a cerut autorităţilor ruse să respecte drepturile de migrant.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...