Tensiuni şi acuzaţii între Manila şi Beijing după coliziuni în Marea Chinei de Sud
„Facem uz deplin de proceduri diplomatice (…) la dispoziţia noastră. Aceasta include convocarea ambasadorului chinez, ceea ce noi am făcut dimineaţa aceasta”, luni, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe filipinez, Teresita Daza.
Ambasadorul Chinei, Huang Xilian, era indisponibil şi a fost reprezentat de şeful-adjunct al misiunii în timpul întâlnirii de la Ministerul Afacerilor Externe filipinez.
„Ayungin Shoal face parte din zona noastră economică exclusivă şi din platoul nostru continental, şi avem drepturi suverane şi jurisdicţie asupra lui”, a adăugat Daza, folosind numele filipinez al atolului situat în insulele Spratly şi denumit de asemenea Second Thomas Shoal.
La rândul său, Beijingul a adresat un protest „solemn”, pe cale diplomatică, Republicii Filipine. China şi-a exprimat „puternica nemulţumire” după „intruziunea” de nave filipineze în jurul atolului disputat. Potrivit Bejingului, „responsabilitatea incidentelor de duminică revine în întregime Filipinelor”.
Manila şi Beijingul se acuză reciproc de două coliziuni survenite duminică lângă atol, unde este staţionată marina filipineză, iar Beijingul desfăşoară nave pentru a-şi face cunoscute revendicările teritoriale.
Beijingul revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud, în pofida pretenţiilor rivale ale Filipinelor, Vietnamului sau Malayeziei, sfidând un verdict internaţional din 2016 în defavoarea sa.
Huang a mai fost convocat de Manila în august, după utilizarea unui tun cu apă de către paza de coastă chineză asupra unor nave filipineze în apropiere de atol.
Coliziunile de duminică s-au produs într-un moment în care Filipine desfăşoară o misiune de aprovizionare a trupelor sale situate în acest avanpost izolat, la circa 200 de kilometri de insula filipineză Palawan şi la peste 1.000 de km de insula chineză cea mai apropiată, Hainan.
Washingtonul, aliat militar al Manilei, şi-a exprimat „sprijinul” pentru Filipine şi a denunţat într-un comunicat al Departamentului de Stat „acţiunile periculoase” şi cu „încălcarea dreptului internaţional” ale pazei de coastă şi „miliţiei maritime” ale Chinei.