Operațiunea comună a forțelor de ordine din Ucraina și Moldova a avut loc la ora 14.00.
„Ministerul de Interne al Ucrainei și forțele speciale au reținut toți membrii grupării criminale – de la comanditari până la executor. La Chișinău au fost confiscate armele și banii, iar la Kiev au fost reținuți organizatorii”, a menționat șeful poliției, Serghei Kneazev.
Până la ora postării știrii, autoritățile de la Chișinău nu au oferit detalii în legătură cu acest caz, dar, în ultimele două zile, pe rețelele de socializare au apărut mai multe imagini cu mașini ale poliției și ambulanțe la hotelul din Chișinău despre care se știe că ar aparține oligarhului Plahotniuc.
Nu se știe, însă, dacă Vlad Plahotniuc se află la Chișinău sau la Kiev, iar purtătorul de cuvând al PD a comunicat că formațiunea nu va oferi astăzi nici un comentariu.
Sursă foto: mvs.gov.ua