Teodorovici, acuzat că a plătit datoria externă din fonduri UE: Este amuzant să vezi cum măsuri luate cu acordul CE sunt prezentate drept bombe
„Lupta politică nu mai are nicio legătură cu realitatea sau cu profesionalismul celor care au impresia că înţeleg peste noapte iţele finanţelor sau ale economiei. Este deopotrivă amuzant şi aberant să vezi cum măsuri luate la un moment dat de Guvernul României, într-adevăr, cu acordul Comisiei Europene (dar nu cu un singur Comisar al politicii regionale!) şi nu doar de România, măsuri care au condus la cel mai mare progres în utilizarea fondurilor europene începând cu anul 2013, sunt astăzi prezentate de politicieni mai degrabă ignoranţi, ca să nu spun rău intenţionaţi, drept minciuni sau bombe”, a scris Teodorovici pe Facebook.
Potrivit acestuia, continuarea finanţării proiectelor care nu au fost finalizate într-un singur ciclu financiar sau decontarea din fonduri europene a unor proiecte importante finanţate din fonduri naţionale sau atrase de la diverse instituţii financiare (inclusiv BEI şi BERD) „au fost măsuri luate în deplină conformitate cu regulamentele europene”.
„Sigur, chiar dacă unii abia acum au aflat, după mai mult de 4 ani, sunt oricând dispus să ofer explicaţii! Observ că pseudo-specialişti sau aşa zişi politicieni, pentru că despre economişti adevăraţi nu poate fi vorba în acest context….fac aprecieri bombastice cu privire la reducerea finanţării proiectelor de investiţii prin achitarea datoriei externe a ţării din fonduri europene. Repet: sunt oricând dispus să ofer explicaţii suplimentare acelora care dovedesc, ori de câte ori fac afirmaţii publice, că nu au capacitatea de a înţelege nici mecanismele legate de finanţarea europeană, nici de rambursarea împrumuturilor externe”, a mai scris Teodorovici.
Anterior, senatorul liberal Florin Cîţu a scris, tot pe Facebook, un mesaj în care afirmă că datoria externă a fost platită din fonduri europene, şi nu „din creşterea economică trâmbiţată de PSD+ALDE”.
„Iar i-am prins. Liviu Dragnea, guvernele lui, împreună cu toate trompetele PSD ne-au ascuns un fapt deosebit de grav. PSD+ALDE, la unison, înjură UE de doi ani de zile. Tot ce este capital străin sau are legătura cu UE este infierat cu mândrie proletară. Dar ne-au ascuns ceva. Ne-au ascuns că o parte importantă a datoriei externe a statului roman a fost plătita exclusiv din fonduri UE. Bombă, nu!? Hoţii ăştia, au luat bani din fonduri europene şi au plătit împrumuturile la BEI şi BERD. Nu încercaţi să înţelegeţi pentru că nicio ţară membră nu a mai făcut asta până acum”, a scris Cîţu pe Facebook.
Acesta i-a cerut lui Eugen Teodorovici să răspundă la dacă este adevărat că s-au plătit două credite de la BEI şi BERD cu bani din fonduri europene, dacă prin această acţiune s-au diminuat fondurile destinate investiţiilor în România şi dacă Parlamentul României a fost informat despre „aceasta operaţiune financiară secretă.