Teodorovici: Am cerut încetarea detaşărilor la ANAF pentru persoanele din alte structuri ale statului
‘Am găsit la ANAF, din păcate, persoane detaşate de la alte structuri ale statului pe anumite funcţii de conducere la ANAF, exact în zona de trimitere a unor sesizări către parchete. Şi am spus, uzând şi de experienţa mea ca auditor, că este un conflict cras de interese. Cu alte cuvinte, am cerut şefului ANAF să înceteze detaşarea acestor persoane, adică retrimiterea lor în structurile din care proveneau’, a spus ministrul.
În privinţa inspectorilor fiscali detaşaţi la parchete, ministrul Teodorovici a spus că şi-ar dori ca aceştia să nu se mai întoarcă, dar, în cazul în care se va întâmpla acest lucru, să fie întreruptă ‘încrengătura între instituţii’.
‘Avem cam 300 şi ceva de inspectori fiscali care, astăzi, sunt detaşaţi la parchete, pentru a ajuta parchetele în activităţile lor curente, lucru care la fel am cerut să înceteze, în sensul că ori toţi cei 300 şi ceva rămân la parchete şi am modificat schema de funcţionare, cu posturile să rămână acolo şi să întrerupem orice fel de legătură, ori, dacă se întorc – dar nu îmi doresc acest lucru – să poată să o facă, dar să nu mai fie această detaşare şi încrengătură între instituţii. Avem legile care sunt clare şi transparente pentru toată lumea şi acţionăm în baza acelor legi. Protocoalele nu se justifică’, a declarat ministrul Finanţelor Publice.