Teodorovici anunţă măsuri pentru întoarcerea românilor plecaţi la muncă în străinătate
„Sâmbătă am fost la Iaşi, oraşul despre care Nicolae Iorga spunea în 1937 că „este mai mult decât o ilustră capitală a Moldovei’. Am avut discuţii foarte interesante şi aplicate cu reprezentanţii mediului de afaceri local care mi-au împărtăşit atât ideile, părerile şi soluţiile pe care le au pentru dezvoltarea afacerilor, precum şi problemele cu care se confruntă. Una din problemele comune ridicate de aceştia a fost lipsa forţei de muncă. Tocmai pentru că aceasta este o problemă cu caracter general, întâlnită pe întreg teritoriul României, precum şi în alte ţări europene, vreau să îi asigur că la nivel guvernamental vom iniţia negocieri cu toate statele membre pentru a implementa un pachet de măsuri care să răspundă atât nevoii, cât şi dorinţei de revenire acasă a celor plecaţi la munca în străinătate”, a scris Teodorvici, duminică, pe pagina sa de Facebook.
Şeful de la Finanţe a transmis în finalul mesajului că: „Oamenii care înţeleg să fie alături de alţi oameni şi împreună pentru România ştiu deja ceea ce simt şi gândesc…#insistpentruRomania”.
Pe data de 6 aprilie, la finalul reuniunii ECOFIN de la Bucureşti, ministrul Finanţelor declara că ţările europene din care pleacă multă forţă de muncă spre restul Uniunii Europene ar trebui să se gândească la un pachet agresiv de măsuri care să aducă o soluţie pentru mobilitatea selectivă, care duce la exodul creierelor.
„Poate în timpul Preşedinţiei române voi invita ţările care trimit lucrători în străinătate la o discuţie, să vedem ce e de făcut. Ar trebuie să ne gândim la un pachet agresiv care să aducă o soluţie, pentru că nu putem să ne atingem obiectivele în situaţia actuală, de aceea discutăm acum despre scăderea competitivităţii, despre cheltuieli diferite, aspecte care sunt influenţate de această mobilitate intra-europeană. Deci trebuie să încurajăm această mobilitate, dar trebuie şi să ţinem cont de tipul de măsuri pe care trebuie să le aplicăm pentru a nu fi afectaţi noi toţi”, a afirmat atunci Eugen Teodorovici.
Acesta a precizat că situaţia mobilităţii selective în cadrul UE a fost unul din subiectele principale discutate la reuniunea miniştrilor europeni de Finanţe.
„Libera circulaţie a forţei de muncă a adus mari beneficii economice. Lucrătorii mobili contribuie la PIB-urile ţărilor de origine şi ţărilor-gazdă şi în cele mai multe cazuri au un rol semnificativ în ceea ce priveşte câştigurile celor rămaşi în ţara de origine. Totuşi mobilitatea muncitorilor poate avea şi efecte negative, de exemplu atunci când mobilitatea e selectivă, ducând la exodul creierelor şi stopând creşterea potenţială. În viitorul apropiat, prioritatea noastră ar trebui să fie găsirea unei soluţii comune la nivel european şi implementarea unui instrument care să ne ajute în rezolvarea acestui fenomen”, a afirmat ministrul Finanţelor.
Eugen Teodorovici a subliniat că din statele est-europene pleacă în vestul Europei nu doar cei înalt calificaţi, ci şi oamenii cu calificări medii sau scăzute.
„În general în Uniunea Europeană lucrătorii înalt calificaţi sunt foarte mobili, iar atunci când nivelul de realizări educaţionale creşte, creşte şi inovarea. Mobilitatea Est-Vest este excepţională, dar nu întotdeauna doar lucrătorii de înaltă calificare emigrează. Există un procentaj de lucrători şi cu calificări scăzute şi medii, făcând acest fenomen să fie amplu”, a adăugat Teodorovici.
Ministrul Finanţelor s-a declarat nemulţumit de discuţiile din cadrul ECOFIN privind mobilitatea selectivă.