Teodorovici: Cei care lucrează cu fonduri UE nu ar trebui să fie funcţionari publici

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că cei care lucrează cu fonduri europene ar trebui să nu mai fie funcţionari publici, pentru a putea astfel să fie sancţionaţi atunci când greşesc.
Economica.net - lun, 14 oct. 2013, 13:59
Teodorovici: Cei care lucrează cu fonduri UE nu ar trebui să fie funcţionari publici

Ministrul Eugen Teodorovi intenţionează ca până la sfârşitul anului 2013 să găsească o soluţie pentru a modifica statutul personalului care lucrează cu fonduri europene, cele două variante aflate în prezent în lucru fiind scoaterea acestuia din rândul funcţionarilor publici sau angajarea de personal contractual.

„Este o propunere pe care vreau s-o facem până la sfârşit de an, astfel încât problemele din trecut legate de angajarea personalului pentru fonduri europene, salarizare, penalizare în caz de greşeli să fie reglementate. Una dintre soluţii ar fi ca cei care lucrează cu fonduri europene să nu mai fie încadraţi la funcţionari publici, să fie personal contractual, spre exemplu. Să putem să-i salarizăm pe măsură, iar atunci când greşesc să fie sancţionaţi”, a precizat Eugen Teodorovici.

Ministrul Fondurilor Europene este nemulţumit de faptul că, momentan, există „persoane care rămân în sistem foarte mult timp, nu-şi dau interesul deloc pentru ceea ce au de făcut zi de zi şi rămân veşnic în sistem chiar dacă greşesc. Este foarte dificil să-i faci să răspundă pentru ceea ce fac”. Prevederile Legii funcţionarului public sunt atât de complicate în cazul în care cineva comite erori, încât „până se finalizează, acea persoană produce dezastre în sistem care nu se văd imediat, ci în timp şi pot fi destul de semnificative”, a adăugat el.

Totodată, Eugen Teodorovici a precizat că i-a invitat pe cei din Comisia Europeană să ia parte, în calitate de observatori, la procesul de angajare a specialiştilor pe fonduri europene. „Cel puţin pentru poziţiile cheie din sistem eu am invitat deja CE să ia parte la procedurile de angajare (…) pentru că de multe ori se induce această idee, mai ales în afara României, că persoanele angajate în sistem sunt selecţionate pe alte criterii decât cele bazate pe performanţă”.

Evaluarea de la final de an ar trebui să fie mai strictă, pentru ca personalul să fie mai atent în activitatea sa. „Evaluarea de la final de an trebuie făcută mult mai strict şi, dacă se impune un calificativ inferior, să fie dat, pentru că acest calificativ automat va aduce atingere şi salarizării pe următorul an. Dacă ei vor şti că noi vom fi mult mai stricţi atunci când evaluăm personalul, vor fi mult mai atenţi în ceea ce fac zi de zi. Atfel, dacă închidem anul numai cu calificative ‘foarte bine’, e clar că un funcţionar va şti tot timpul că nu va fi sancţionat la partea de salarizare”, a subliniat Teodorovici.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...