Teodorovici: Creşterea alocaţiilor va fi discutată cu FMI şi CE, în iunie

Dublarea alocaţiilor pentru copii şi resursele necesare pentru aplicarea acestei măsuri vor fi discutate cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi ai Comisiei Europene când vor veni, în iunie, la Bucureşti, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la postul de televiziunea România TV.
Economica.net - mar, 02 iun. 2015, 06:08
Teodorovici: Creşterea alocaţiilor va fi discutată cu FMI şi CE, în iunie

‘Anul acesta găsim banii necesari pentru a acoperi această alocaţie. Şi pentru anul viitor vom găsi aceste resurse. Discuţia se va purta desigur şi cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Comisia Europeană, pentru că vor veni la Bucureşti în această lună, spre finalul ei. Cei de la FMI sau Comisia Europeană doresc să vadă de unde contrabalansezi o măsură aplicată cu altceva… ‘, a spus Teodorovici.

El a precizat că există locuri de unde se pot tăia cheltuieli pentru a suporta creşterea alocaţiilor, scrie Agerpres.

‘Avem de unde să tăiem, ca şi cheltuieli, fără să afectăm investiţiile. Suntem într-o situaţie în care mai putem să umblăm acolo în anumite zone unde s-au cheltuit banii nejustificat, în special în adminstraţia centrală, şi cheltuielile legate poate şi de funcţionare. Trebuie regândit şi sistemul în sine. E nevoie să şi centralizăm o parte din achiziţiile publice pentru care nu mai trebuie să cheltuim foarte mulţi bani. Sunt modele europene’, a explicat ministrul Finanţelor.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin care este dublată alocaţia pentru copii, de la 42 de lei la 84 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...