Teodorovici: Deficitul bugetar pe 2018 este sub 2,97% din PIB
„Anul trecut se închide, pentru că datele oficiale vor fi undeva la finalul lunii martie, când şi Eurostat va veni şi va confirma exact, cu un deficit bugetar sub 3% din PIB. Noi am spus undeva sub 2,9% din PIB, în zona acea. Chiar dacă nu avem datele oficiale încă, vor fi date pe execuţia pe decembrie, la 25 ianuarie. Ca ministru de Finanţe, totuşi am anumite elemente şi pot să şi anticipez. Deci, nici vorbă să sărim de 3%. Noi am planificat pentru anul trecut 2,97%, dar va fi chiar sub acest nivel pe cash. La fel, pe ESA (deficitul bugetar n.r.) vom vedea cum se închide la final de prim trimestru pentru 2018, la fel sub 3%”, a precizat, la Antena 3, ministrul Finanţelor, citat de Agerpres.
Întrebat ce deficit bugetar „vrea” pentru anul 2019, Teodorovici a răspuns: „Nici vorbă de deficit de 5%. Undeva poate spre jumătate” .
„Pentru 2019, nici vorbă de deficitul de 5%. Nu e cât vreau. Ne-am propus undeva poate spre jumate din cifra pe care unii şi alţii o lansează”, a adăugat şeful de la Finanţe.
Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), deficitul bugetului general consolidat s-a majorat cu 5,1 miliarde de lei în noiembrie 2018, ajungând la 26 de miliarde de lei după primele 11 luni din acest an, respectiv 2,7% din PIB. Faţă de aceeaşi perioadă din 2017 creşterea deficitului a fost de peste 2,5 ori.
În primele 11 luni din 2017, bugetul general consolidat se încheia cu un deficit de 10,2 miliarde de lei (1,21% din PIB). În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2018 a fost consemnat un deficit bugetar de 20,9 miliarde de lei, respectiv 2,2% din PIB.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 261,5 miliarde lei, reprezentând 27,5% din PIB, sunt cu 14,6% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 287,5 miliarde lei, s-au majorat cu 20,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2017.
Ţinta de deficit bugetar pentru anul 2018 este de 2,97% din PIB.