Teodorovici, despre amânarea Legii pensiilor: Avem prinse sumele necesare pentru ceea ce am promis să se întâmple de la 1 septembrie
„Noi în acest an, ştiţi foarte bine, avem prinse sumele necesare astfel încât ceea ce am promis de la l septembrie să se şi întâmple. Probabil că în septembrie, când începe sesiunea parlamentară, se discută pe lege şi va fi adoptată de Parlament”, a spus Eugen Teodorovici.
De asemenea, el a menţionat că a fost luat în calcul şi impactul bugetar pe care legea îl va avea.
„Am auzit ieri un fost premier spunând că nu sunt banii prevăzuţi pentru anul 2020. Păi cum să-i prevăd? Avem buget anual. Anul acesta sunt prinse sumele, iar calculele făcute atunci când am făcut legea fiscal-bugetară până în 2021, acolo s-a luat în calcul acel impact bugetar pe care Legea pensiilor care e în Parlament îl prevede. Deci sunt luate în calcul sumele”, a adăugat Teodorovici.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a afirmat marţi că sunt necesare mai multe dezbateri pe legea pensiilor şi că „o vede categoric adoptată în sesiunea următoare”.
„Am vorbit de dimineaţă şi cu domnul preşedinte Tăriceanu şi am înţeles că o să vină săptămâna viitoare (Legea pensiilor – n.r.) la Cameră. O să vedem exact ce conţine, presupun că o lege atât de importantă trebuie făcute mult mai multe dezbateri şi eu o văd categoric în sesiunea următoare”, a declarat Marcel Ciolacu la Parlament.
Senatul a respins miercuri, în plen, proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR.
Au fost înregistrate 67 de voturi „pentru” şi 22 abţineri, nefiind întrunit numărul minim necesar de voturi (68) pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic.
Curtea Constituţională a României a admis parţial, pe 13 martie, sesizarea PNL şi USR referitoare la Legea privind sistemul public de pensii.
Cu toate că raportul Comisiilor de constituţionalitate şi de muncă ale Senatului a fost admis de plen, Camera Deputaţilor va fi sesizată, în calitate de for decizional în acest caz, cu proiectul de lege privind sistemul public de pensii, respins de Senat în urma reexaminării impuse de decizia CCR