Teodorovici, despre Fondul Suveran: A fost deja o discuţie la nivel de Guvern şi am avut o propunere

Economica.net
19 02. 2018
teodorovici_585867589_02673800

‘Sper ca în următoarele zile, săptămâni să avem avem un punct de vedere foarte clar. A fost deja o discuţie la nivel de Guvern. Am avut o propunere în acest sens care sper să fie acceptată de către colegii din partea Comisiei Europene, Eurostat, astfel încât fondul să nu fie considerat ca fiind în buget. Am propus transparenţă totală, libertate de acţiune la nivel de fond şi, mai ales, de decizie’, a spus Teodorovici.

El le-a propus celor prezenţi la eveniment să vină cu propuneri şi iniţiative inspirate din Europa în ceea ce priveşte bursa.

‘Vă rog să veniţi cu tot ce aveţi ca şi propunere, orice iniţiativă din zonele din Europa care au experienţă. Uşa mea este deschisă oricând, mai puţin mâine când merg la Ecofin’, a mai precizat ministrul Finanţelor.

La începutul lunii februarie, vicepremierul Viorel Ştefan, declară că proiectul de Lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii ar putea fi adoptat de Parlament în lunile mai – iunie 2018.

‘Proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este în dezbatere parlamentară la Senat. În măsura în care va parcurge cele două Camere, va fi promulgată, va intra în funcţiune legea. În mai-iunie eu estimez că legea va fi adoptată’, a spus Ştefan.

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) ar putea avea aproape 90 de companii în portofoliu, deşi în proiectul iniţial era vorba despre 27, potrivit unor declaraţii făcute de Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), în luna noiembrie 2017.