Teodorovici, despre o posibilă remaniere a sa: Sunt, probabil, doar zvonuri

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat duminică, înainte de întâlnirea conducerii PSD cu grupul senatorilor social-democraţi, că subiectul posibilei sale remanieri din funcţia de ministru se întemeiază pe zvonuri şi nu pe o discuţie în partid, transmite Agerpres.
Economica.net - Dum, 30 aug. 2015, 14:12
Teodorovici, despre o posibilă remaniere a sa: Sunt, probabil, doar zvonuri

‘Cine a spus asta (posibilitatea remanierii – n.r.)? Eu nu am auzit. Nu comentez sursele, eu nu am auzit nimic de acest lucru. Ştiu că discuţia se poartă la nivel politic în partid, dacă este cazul. Până acum aşa ceva nu a fost. Deci sunt, probabil, doar zvonuri. Nu pot să ştiu dinainte, vom vedea mâine (dacă acest subiect va fi discutat în şedinţa BPN al PSD de luni – n.r.). Mâine la BPN discutăm vizavi de comunicare în partid, între partid şi Guvern’, a spus acesta, la Senat.

Eugen Teodorovici a ţinut să precizeze că relaţia pe care o are cu preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, este una ‘foarte bună’ şi că, în opinia sa, şi-a îndeplinit responsabilităţile de ministru al Finanţelor.

‘Important este că ceea ce am făcut până acum am făcut bine, atât la Ministerul Fondurilor Europene, cât şi la Ministerul de Finanţe. (…) Nu am de ce să am emoţii’, a subliniat Teodorovici.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca Ilie Sârbu să renunţe la funcţia de lider al grupului PSD din Senat, Teodorovici a punctat faptul că acesta este un om politic cu experienţă şi util partidului.

‘Nu comentez eu lucrurile astea. Vom vedea azi care este discuţia. Ştim foarte bine că este un om politic cu o mare experienţă şi că este util partidului prin ceea ce dânsul a făcut. Are o experienţă bogată şi nimeni nu se poate îndoi de acest lucru. Vom vedea care este discuţia, care sunt propunerile (pentru şefia grupului senatorilor social-democraţi – n.r.)’, a mai spus acesta.

Conducerea PSD se reuneşte, duminică, la Senat, cu senatorii social-democraţi, unul dintre subiectele discuţiei urmând să fie posibila demisie a lui Ilie Sârbu din calitatea de lider de grup.

Te-ar mai putea interesa și
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel mai bogat om din lume să nu se implice în alegerile din Germania
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel ...
Vicecancelarul german Robert Habeck l-a avertizat vineri pe miliardarul american Elon Musk să nu se amestece în viitoarele alegeri prevăzute pentru 23 februarie în Germania, după ce recent Musk......
Constructorul american de mașini electrice Rivian a raportat vânzări peste așteptări în trimestrul IV din 2024
Constructorul american de mașini electrice Rivian a raportat vânzări peste așteptări în trimestrul IV din 2024
Producătorul american de automobile electrice Rivian a raportat vineri vânzări peşte aşteptări în trimestrul al patrulea, ...
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croaţia a înregistrat în 2024 o creştere de 4% a sosirilor de turişti, până la 21,3 milioane, precum şi o creştere ...
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
Conducerea AROBS Transilvania Software S.A. a informat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că a semnat ...