Teodorovici: Industria, serviciile financiare şi comerţul sunt cei trei piloni ai prezenţei franceze în România

Franţa este un partener strategic al României, cu investiţii directe de 2,33 miliarde de euro, sumă care o situează pe locul 6 în topul investitorilor străini, iar prezenţa unora dintre cei mai importanţi oameni de afaceri francezi reprezintă o dovadă a încrederii în potenţialul economiei româneşti, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la Paris.
Economica.net - J, 06 dec. 2018, 17:43
Teodorovici: Industria, serviciile financiare şi comerţul sunt cei trei piloni ai prezenţei franceze în România

Potrivit unui comunicat al MFP remis ministrul Finanţelor a participat joi la Forumul economic franco-român de la Paris organizat de Ministerul francez al Economiei şi Finanţelor, cel mai mare eveniment economic din cadrul Sezonului Cultural Franţa-România.

În deschiderea evenimentului, Eugen Teodorovici, împreună cu omologul său francez, Bruno Le Maire, a subliniat importanţa consolidării legăturilor economice, ştiinţifice şi culturale dintre cele două ţări.

„Franţa este un partener strategic al României, cu investiţii directe de 2,33 miliarde de euro, sumă care o situează pe locul 6 în topul investitorilor străini în România. Investiţiile franceze sunt foarte importante în toate sectoarele economice din România, cu 8.774 de firme cu capital francez, implicate cu precădere în sectoarele auto, bancar şi asigurări, distribuţie, industrie farmaceutică şi energie. Prezenţa unora dintre cei mai importanţi investitori francezi, reprezintă o dovadă a încrederii în potenţialul economiei româneşti”, a afirmat Teodorovici.

În cadrul forumului, ministrul român al Finanţelor a prezentat măsurile adoptate de Guvern pentru sprijinirea mediului de afaceri şi încurajarea investiţiilor prin reducerea poverii fiscale şi a subliniat importanţa unui dialog cu privire la strategii şi parteneriate în sectoare importante pentru viitorul celor două ţări.

Totodată, în intervenţia să, Eugen Teodorovici a reiterat câteva dintre priorităţile României pentru Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene: Cadrul Financiar Multianual, aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare, consolidarea uniunii bancare, precum şi aspecte legate de modernizarea sistemului de TVA şi taxarea digitală.

Ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, Bruno Le Maire, a afirmat că susţine aderarea rapidă a României la OCDE, element important pentru mediul de business şi a apreciat colaborarea bilaterală foarte bună pentru pregătirea şi derularea mandatului României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...