Teodorovici: mai mult de 6.000 de companii, cu peste 64.000 de salariaţi sunt în procedură de insolvenţă

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat joi că adoptarea Ordonanţei care completează Legea insolvenţei va ajuta firmele aflate în insolvenţă să se redreseze, iar statul va avea va avea mai multe şanse de a-şi recupera o parte din datorii, în condiţiile în care mai mult de 6000 de companii, cu peste 64.000 de salariaţi, sunt în procedura de insolvenţă, potrivit news.ro.
Economica.net - joi, 27 sept. 2018, 17:02
Teodorovici: mai mult de 6.000 de companii, cu peste 64.000 de salariaţi sunt în procedură de insolvenţă

Ordonanţa va permite, în cazul firmelor aflate în insolvenţă, cu datorii la bugetul statului, conversia creanţelor în acţiuni, iar Fiscul va avea o procedură clară în acest sens, potrivit ministrului.

Teodorovici a atras atenţia că firmele în insolvenţă au arierate bugetare de peste 63 miliarde de lei, iar gradul de recuperare este de doar 6%.

„Mai mult de 6000 de companii, cu peste 64.000 de salariaţi, sunt în procedura de insolvenţă. Se impune adoptarea unor măsuri urgente administrative şi legislative, care să determine redresarea angajatorilor şi menţinerea lor în circuitul economic. Ministerul Finanţelor a constatat dificultăţile apărute în aplicarea Legii insolvenţei, cauzate şi de arierate bugetare de peste 63 miliarde de lei, ale firmelor aflate în insolvenţă. Gradul de recuperare al sumelor înscrise la masa credală este de doar 6%”, a spus ministrul, potrivit news.ro.

El a subliniat că măsura privind conversia creanţelor bugetare în acţiuni are rol în a evita falimentul multor firme cu real potenţial de refacere, iar Fiscul va avea o procedură clară în acest sens.

„Prin setul de reglementări propus avem în vedere atât asigurarea condiţiilor necesare pentru menţinerea firmelor în circuitul economic, cât şi protejarea banilor publici prin recuperarea creanţelor”, a spus ministrul.

Ministrul consideră că noile măsuri au şi rolul de a reduce abuzurile din domeniul insolvenţei, care au scopul sustragerii de la plata obligaţiilor financiare.

Te-ar mai putea interesa și
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a informat duminică ziarul Sueddeutsche Zeitung, după ce producătorul german......
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...