Teodorovici: Moţiunea nu aduce nicio valoare adăugată sau vreo propunere
„Nu e vorba despre emoţii, vorbim despre un instrument legal de care poate uza Opoziţia. Dacă ne uităm la conţinutul acestei moţiuni, este de toată jena ca să nu spun altfel. Moţiunea de azi (din Senat, n.r.) este chiar într-o situaţie mai jenantă decât cea anterioară, de la Camera Deputaţilor. Dacă vă uitaţi pe textul pe care PNL şi USR l-au semnat sunt nişte texte din spaţiul online puse în această moţiune şi nimic altceva. Nu există nicio valoare adăugată, niciun fel de propunere, de soluţii dacă tot spun cei care spun că ar fi anumite probleme pe anumite zone de finanţe şi nu numai. Practic, o dorinţă de a face din nou scandal în mod nejustificat în zona publică, şi nimic altceva”, a declarat, luni, Teodorovici înainte de dezbaterile din Plenul Senatului pe moţiunea simplă iniţiată de PNL şi USR.
Moţiunea simplă „Eugen Teodorovici, românii îţi cer să demisionezi!”, iniţiată de PNL şi USR şi depusă pe 8 aprilie în plenul Senatului, este dezbătută şi votată luni, în Plenul Senatului,
Comitetul liderilor grupurilor parlamentare din Senat a decis pe 15 aprilie, data la care a fost pentru prima oară programată moţiunea pentru dezbatere şi vot, amânarea pentru 6 mai a dezbaterii acestei moţiuni.
Senatorii liberali şi cei ai Uniunii Salvaţi România susţin că ministrul de Finanţe nu mai poate deţine această funcţie deoarece a dat „destule dovezi de incompetenţă”, iar prezenţa sa în fruntea acestui minister pune România într-un „pericol economic major şi într-o postură jenantă” faţă de partenerii europeni şi euroatlantici.
„Partidul Naţional Liberal împreună cu Uniunea Salvaţi România consideră că ministrul Eugen Teodorovici a dat destule dovezi de incompetenţă, a minţit destul şi a ameninţat destul. Prezenţa sa în continuare în fruntea Ministerului Finanţelor Publice pune România într-un pericol economic major şi într-o postură jenantă faţă de partenerii noştri europeni şi euroatlantici. Eugen Teodorovici nu mai poate fi ministrul Finanţelor Publice!”, se arată în moţiunea simplă.
Senatorii PNL şi USR prezintă declaraţiile a 22 de români referitoare la ministrul de Finanţe.