Teodorovici: Nu se lucrează la introducerea impozitului pe gospodărie

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) nu lucrează la introducerea impozitului pe gospodărie, este total fals, a declarat, sâmbătă, şeful MFP, Eugen Teodorovici, într-o emisiune la Antena 3.
Economica.net - sâm, 10 feb. 2018, 10:55
Teodorovici: Nu se lucrează la introducerea impozitului pe gospodărie

„Este fals şi o să am şi o discuţie cu colegul meu din Senat, cu domnul Cîţu (senatorul PNL, Florin Cîţu n.r.) pentru că şi dânsul este finanţist. Trebuie să fim responsabili când declarăm astfel de lucruri. (…) Este total fals. Nu se lucrează la impozitul pe gospodărie. Domnul Cîţu este finanţist, este senator şi anumite declaraţii trebuie să fie date cu foarte mare responsabilitate. Ar trebui să fim oameni responsabili, pentru că ştim că declaraţiile noastre influenţează, din păcate, într-un fel sau altul, piaţa. S-a dovedit de fiecare dată că nu a fost pe subiect. O să am o discuţie cu dânsul, pentru a vedea exact care este scopul acestor declaraţii. Eu înţeleg, dar totuşi lupta politică trebuie dusă până la un punct. (…). Categoric, nu se lucrează la acest lucru în 2018”, a spus Teodorovici, întrebat cum comentează declaraţia senatorului PNL Florin Cîţu care susţinea că Ministerul de Finanţe nu ar fi renunţat la impozitul pe gospodărie şi că în prezent ar pregăti „detaliile tehnice” ale acestuia.

Teodorovici a precizat că MFP lucrează în prezent la simplificare şi la „adevărata reformă din sistem”. „Şi asta este ceea ce România are nevoie astăzi. Partea fiscală, dacă ne uităm în jurul României, ea stă foarte bine. Ce trebuie să facem noi ca să eliminăm blocajele care ţin investitorii deoparte? Debirocratizare, alt comportament al funcţionarilor la ghişeu, câţi mai puţini, poate, funcţionari la ghişeu, pentru că, dacă totul va fi online, electronic…”, a adăugat Teodorovici.

Senatorul PNL Florin Cîţu a susţinut, vineri, într-o postare pe Facebook, că Ministerul Finanţelor Publice „lucrează chiar în acest moment la detaliile tehnice ale impozitului pe gospodărie”.

Te-ar mai putea interesa și
Piețele cripto au scăzut după publicarea unor date dezamagitoare privind cheltuielile de consum personal PCE
Piețele cripto au scăzut după publicarea unor date dezamagitoare privind cheltuielile de consum personal PCE
Piețele cripto au suferit o lovitură săptămâna trecută, în special bitcoin, care a scăzut cu 5%, deoarece datele privind cheltuielile de consum personal PCE, indicele preferat al Fed pentriu......
Orașul din România în care încep să circule din 1 aprilie autobuze electrice
Orașul din România în care încep să circule din 1 aprilie autobuze electrice
Marți, 1 aprilie 2025, vor intra în circulație primele autobuze electrice în Galați, informează luni Primăria orașului ...
Incertitudine sau oportunitate? TOP investiții în pre-vânzări crypto în piața actuală
Incertitudine sau oportunitate? TOP investiții în pre-vânzări crypto în piața actuală
Incertitudinea mare pe piața crypto continuă, deși săptămâna trecută criptomonedele începuse să dea semne de redresare. ...
Eugen Bunea este noul vicepreședinte executiv al Exim Banca Românească. El va coordona Divizia Operațiuni și IT și Direcția de Redresare și Rezoluție Bancară
Eugen Bunea este noul vicepreședinte executiv al Exim Banca Românească. El va coordona Divizia Operațiuni și IT și ...
Eugen Bunea se alătură conducerii executive a Exim Banca Românească și își începe activitatea de vicepreședinte ...