Teodorovici: Nu susţinem un buget separat pentru Zona euro

România nu susţine un buget separat pentru zona euro, mai ales într-un moment în care Uniunea Europeană se confruntă cu diverse provocări şi are nevoie, mai mult ca oricând, de unitate, a afirmat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care a participat miercuri, la Berlin, la întrevederea miniştrilor de Finanţe, membri ai Partidului Socialiştilor Europeni (PES).
Economica.net - mie, 19 sept. 2018, 16:23
Teodorovici: Nu susţinem un buget separat pentru Zona euro

Ministrul român a precizat, de asemenea, că ţara respinge ideea de aderare la procedura de cooperare consolidată din domeniul taxării tranzacţiilor financiare şi a vorbit, din nou, despre necesitatea adoptării unor măsuri care să oprească exodul românilor şi să-i încurajeze pe cei plecaţi să vină acasă.

„În cadrul reuniunii miniştrilor de finanţe din PES am susţinut protejarea pieţei financiare din România, piaţă care este în curs de consolidare, prin respingerea ideii de aderare la procedura de cooperare consolidată din domeniul taxării tranzacţiilor financiare. Ne vom asigura că procedura nu va afecta sectorul financiar al statelor membre care nu doresc aplicarea taxei, dar nu va impacta nici piaţa de capital. De asemenea, nu susţinem un buget separat pentru zona euro, mai ales acum când Uniunea Europeană se confruntă cu diverse provocări şi are nevoie, mai mult ca oricând de unitate. De aceea, statele membre UE trebuie să promoveze o abordare de jos în sus prin care politicile să reflecte agenda reală a cetăţenilor, cum ar fi deficitul de forţă de muncă în statele central şi est europene. Se ştie că, în România, deficitul de forţă de muncă se tot adânceşte. Prin urmare, trebuie să venim cu măsuri de susţinere pentru a opri exodul românilor din afara ţării şi pentru a-i încuraja pe cei care sunt plecaţi să revină acasă”, a declarat Eugen Teodorovici într-un comunicat remis AGERPRES.

Întâlnirea de la Berlin a avut loc la invitaţia ministrului de Finanţe german, Olaf Scholz. Printre partenerii de dialog se numără Mario Centeno, preşedintele Eurogrup şi ministrul Finanţelor din Portugalia, Pierre Moscovici, comisarul european pentru Afaceri Economice şi Financiare, miniştrii de Finanţe din Malta, Spania, Suedia, Slovacia, Grecia, precum şi Maria Joao Rodrigues, Robert Gualtieri şi Pervenche Beres, reprezentanţi ai Parlamentului European.

În cadrul reuniunii s-a discutat despre taxarea tranzacţiilor financiare, reformarea Mecanismului European de Stabilitate şi o posibilă capacitate bugetară la nivelul Zonei Euro.

„Miniştrii de finanţe membri PES se întâlnesc lunar pentru a-şi coordona poziţiile pe subiecte de interes european şi pentru cristalizarea unei politici unitare şi coerente la nivelul UE pentru protejarea intereselor cetăţenilor”, precizează comunicatul MFP.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...