Potrivit ministrului, tratarea pacienţilor cu boli în fază terminală constituie un argument care justifică o astfel de procedură de legalizare şi utilizare a canabisului în scopuri medicale.
„Nu ştiu la Guvern, dar ieri (n.r. – marţi) a fost la Ministerul Sănătăţii comisia de profil, înseamnă că asta este direcţia în care se merge. Este deja o practică europeană şi justificarea există, medical vorbind. Fiind în fază terminală pacienţii, probabil că e o cale de a diminua suferinţele pe care aceştia le au. Totdeauna ne raportăm la ce este în alte state. Sunt multe practici în ţări europene legalizate care aduc avantaje. (…) Desigur, în România, unii văd multe dezavantaje pe mai multe subiecte în aceeaşi situaţie. Dar deocamdată e prematur să ne pronunţăm”, a afirmat Teodorovici la Parlament întrebat pe această temă.
El a fost de părere că, în mod sigur, se va ajunge în anii care urmează şi în România la o dezbatere publică pe mai multe subiecte cum este şi acesta.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici a declarat într-un interviu din octombrie 2018 că reducerea TVA la 5% pentru turism nu e suficientă pentru dezvoltarea turismului românesc, în contextul din perioada respectivă. „Trebuie să ne uităm la alte ţări”. Exemplul ales de demnitar a fost Olanda.
Iată declaraţiile din octombrie 2018:
„Am redus TVA la 5% la turism. Dar trebuie să vedem ce facem de aici înainte, pentru creşterea reală a turismului. Trebuie să vedem cum au făcut alte ţări. Nu vreau să dau exemplu, că se umple de ştiri… nu ştiu, Olanda, ca să fiu mai aproape de subiect”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, la un interviu acordat DCNews.
După obiectivele istorice, prezente ca peste tot în Europa de Vest, oferta turistică deosebită a Olandei constă în două lucruri: consumul liber al drogurilor uşoare şi prostituţia legală.
Reuters scria acum câţiva ani că drogurile şi prostituţia au o contribuţie notabilă la economia Olandei. 2,4 miliarde de euro anual produc cele două libertăţi, însemnând cam 0,4% din PIB-ul Olandei, mica ţară fiind a şaptea cea mai mare economie a Europei.
Opoziţia a opinat de mai multe ori că ministrul Finanţelor ar fi în căutare de bani pentru a rotunji veniturile bugetare, grevate de creşterile de salarii şi de pensii.
Execuţia bugetară arată deocamdată un deficit de doar 1,54% din PIB. Ministrul Finanţelor a declarat că principalul lui obiectiv anul acesta este încadrarea în ţinta de 3%.