Teodorovici: Perspectiva privind creşterea economică a României nu reprezintă o simplă declaraţie politică ci este validată de Comisia Europeană

Economica.net
13 02. 2019
original_mhc_0990_89131800

„Proiectul de buget este configurat pe o creştere economică de 5,5% prevăzută pentru anul 2019 şi un ritm mediu anul de 5,2% pentru întregul orizont de timp 2020 -2022. Acesta creştere este comparativ mai mare cu cea estimată la nivelul ţărilor europene în condiţiile tendinţei de încetinire a creşterii la nivel european, care va continua şi în următorii doi ani, conform prognozei de toamnă a Comisiei Europene. O asemenea performanţă demonstrează în mod clar că viziunea economică din ultimii ani a fost bine fundamentată cu o combinaţie optimală de politici fiscale şi bugetare care să menţină o creştere economică sănătoasă. Mai mult, perspectiva vizând creşterea economică a României nu reprezintă o simplă declaraţie politică ci este validată de Comisia Europeană, care confirmă creşterea economică robustă din anul 2018, după o creştere de 7% în anul 2017. În proiectul de raport de ţară 2019 la care unii dintre dumneavoastră au făcut referire este menţionat acest lucru”, a spus Teodorovici, în Plen, unde se dezbat proiectele legii bugetului de stat şi legii asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. .

El a subliniat că în Plenul Parlamentului este prezentat mai mult decât bugetul pe anul 2019, respectiv o viziune pentru România anului 2019.

„Astăzi noi prezentăm mai mult decât bugetul pe anul 2019, prezentăm o viziune pentru România anului 2019, care are la bază angajamentele asumate prin programul de guvernare, multe dintre ele fiind deja îndeplinite. Viziunea României pentru anul 2019 este definită într-un context mai amplu, pe de o parte un mediu macroeconomic european şi mondial marcat de creşterea gradului de incertitudine, tensiuni comerciale internaţionale şi de eventuale efecte ale ieşirii Marii Britanii din familia europeană, Pe de altă parte, avem obiective naţionale strategice cuprinse în programul de guvernare 2018-2020, unde ne-am asumat o creştere economică sustenabilă şi inclusivă care să susţină dezvoltarea unei societăţi echilibrate şi reducerea decalajelor sociale. Chiar nu mai avem timp de pierdut”, a spus Teodorovici.