Teodorovici: Posturile în Ministerul Fondurilor Europene vor fi reduse de la 304 la aproximativ 200

Posturile în Ministerul Fondurilor Europene vor fi reduse de la 304 la aproximativ 200, a anunţat, marţi, la Senat, ministrul Eugen Teodorovici.
Economica.net - mar, 26 mart. 2013, 17:52
Teodorovici: Posturile în Ministerul Fondurilor Europene vor fi reduse de la 304 la aproximativ 200

„Va fi un concurs pentru toţi cei care vor intra în această anvelopă, concurs transparent, în condiţii legale. Ţin foarte mult să fie o structură suplă şi eficientă”, a precizat acesta.

Demnitarul a arătat că această măsură va influenţa în mod pozitiv absorbţia de fonduri europene.

„Anvelopa financiară salarială rămasă disponibilă va trebui direcţionată către acele ministere care au salarii foarte mici pe fonduri europene, astfel încât să le creştem şi acestora salariile”, a spus Eugen Teodorovici.

El a afirmat că vor fi reduse atât posturi de execuţie cât şi de conducere, care vor fi reduse proporţional.

La discuţii a mai participat şi ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Mariana Câmpeanu.

Teodorovici s-a referit şi la verificarea şi plata cererilor de rambursare. „Am impus un ritm foarte alert şi am dorit ca fiecare persoană în parte să facă un efort pentru a verifica aceste documente într-un timp cât mai scurt. Am estimat că în aprilie-mai că tot ce este depus ca cerere de rambursare să fie verificat şi plătit. Riscul de dezangajare la zero. Se gândeşte la 6,5 miliarde de euro plata la facturi. Acesta este obiectivul nostru ca ţară. Ce este sub se pierde automat în favoarea UE”, a menţionat ministrul.

Potrivit lui Teodorovici, obiectivul României este să trimită Comisiei Europene cereri de rambursare de aproximativ un miliard de euro pentru toate programele operaţionale până la finalul lunii aprilie.

„Partea mai puţin plăcută că avem programele operaţionale de transport şi competitivitate încă suspendate, ceea ce înseamnă că efortul va trebui să fie pe bugetul de stat pentru a asigura plăţile la zi pe fiecare factură în parte, dar odată cu deblocarea acestora bugetul de stat va primi sumele cheltuite pe fiecare factură în parte”, a adăugat acesta.

Ministrul a frăcut aceste declaraţii în cadrul unei întâlniri de lucru cu senatorii din Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială privind posibilitatea dezangajării fondurilor alocate Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

La discuţii a mai participat şi ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Mariana Campeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania integrează inteligența artificială în BT Pay
Banca Transilvania integrează inteligența artificială în BT Pay
Utilizatorii BT Pay au la dispoziție un asistent virtual (Chat BT) pentru informații cu privire la funcționalitățile aplicației, precum și despre produsele și serviciile Băncii Transilvania.......
Elveţia – Banca Naţională se aşteaptă la un profit record în 2024, de 80 miliarde de franci elveţieni
Elveţia – Banca Naţională se aşteaptă la un profit record în 2024, de 80 miliarde de franci elveţieni
Banca Naţională a Elveţiei (SNB) va raporta probabil un profit record în 2024, de aproximativ 80 miliarde de franci elveţieni ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat aproape 1,3 miliarde lei de la bănci
Ministerul Finanţelor a împrumutat aproape 1,3 miliarde lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, peste 1,288 miliarde lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni ...
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, ...