Teodorovici: Rata de absorbție curentă a fondurilor europene a depășit nivelul de 25%

Rata de absorbție curentă a fondurilor europene a depășit nivelul de 25%, suma solicitată Comisiei Europene pentru a fi rambursată României în actuala perioadă de programare ajungând la peste 4,9 miliarde de euro, potrivit ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Economica.net - mie, 30 oct. 2013, 20:55
Teodorovici: Rata de absorbție curentă a fondurilor europene a depășit nivelul de 25%

„În acest an România a solicitat Comisiei Europene rambursarea a peste 2 miliarde de euro, fapt care a fost posibil datorită măsurilor luate pentru asigurarea sumelor necesare pentru plata beneficiarilor și deblocării tuturor programelor operaționale. În perioada imediat următoare trebuie accelerat ritmul în care solicităm noi rambursări de sume Comisiei, ceea ce va fi posibil doar dacă beneficiarii implementează cât mai repede proiectele, iar instituțiile statului din sistem procesează în cel mai scut timp documentele necesare”, a spus ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES.

În perioada 1 ianuarie — 28 octombrie, prin Programul Operațional Regional, au fost solicitate spre rambursare Comisiei Europene fonduri în valoare de aproximativ 700 de milioane de euro, aceasta fiind cea mai mare sumă solicitată prin intermediul unui program.

Potrivit comunicatului MFE, pe locurile următoare din punct de vedere al valorii fondurilor solicitate spre rambursare în acest an se clasează Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în cadrul căruia s-a cerut returnarea a peste 484 milioane de euro, respectiv Programul Operațional Sectorial Mediu pentru care au fost transmise documente pentru rambursarea a peste 456 milioane de euro.

În același timp, declarațiile de cheltuieli transmise în acest an pentru Programul Operațional Sectorial Transport însumau circa 373 milioane de euro la data de 28 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Blackout-ul din Spania: Guvernul a spus că a fost o problemă de tensiune și învinuiește atât operatorul de rețea, cât și companiile de utilități
Blackout-ul din Spania: Guvernul a spus că a fost o problemă de tensiune și învinuiește atât operatorul de rețea, ...
O investigație guvernamentală din Spania a atribuit responsabilitatea pentru pana de curent catastrofală din Peninsula Iberică atât operatorului de rețea, Red Eléctrica, cât și companiilor......
Mediul de afaceri le cere politicienilor asumarea guvernării și menținerea cotei unice
Mediul de afaceri le cere politicienilor asumarea guvernării și menținerea cotei unice
Mediul de afaceri face apel la responsabilitate politică, atât prin asumarea guvernării, cât şi a unui pachet de măsuri ...
Societatea Transgaz dezminte la rândul său că ar livra gaze mai ieftine în Austria în detrimentul consumatorilor români, acuză formulată ieri de senatorul AUR Petrișor Peiu
Societatea Transgaz dezminte la rândul său că ar livra gaze mai ieftine în Austria în detrimentul consumatorilor români, ...
La o zi după ce Autoritateaăţii Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a infirmat informația că România ...
MedLife a deschis primul său laborator complet automatizat din Brașov
MedLife a deschis primul său laborator complet automatizat din Brașov
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță inaugurarea primului laborator complet automatizat ...