Teodorovici: România are bani. Nu are voie să spună că nu are bani
„Statul are bani. România are bani. România nu are voie să spună că nu are bani. Din păcate, însă, este o ruptură foarte mare între faptul că există bani şi felul în care se cheltuie banii. Şi oriunde mergem în ţară, vedem oameni care au nevoie, de la cei mici până la cei în vârstă. Este nevoie de un control mult mai clar din acest punct de vedere asupra acestor cheltuieli”, a declarat vineri Eugen Teodorovici, consilier al premierului Mihai Tudose, prezent la lansarea lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România 2017”, realizată în parteneriat cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
Acesta a vorbit şi despre impozitarea Bisericii, însă subliniază că nu există o estimare a sumei care s-ar putea strânge la bugetul de stat.
„Este o discuţie începută în 2015, care nu a mai putut fi continuată. Sunt sume importante care s-ar putea strânge si care ar rămâne mai departe la nivelul bisericii dar utilizate acolo unde este nevoie, în special pentru susţinearea activităţilor cu caracter social”, adaugă Teodorovici, dând ca exemplu copiii fără părinţi sau persoanele în vârstă nevoiaşe.
El afirmă că va iniţia discuţia cu reprezentanţii Bisericii pe acest subiect.
În ceea ce priveşte mediul de afaceri, Teodorovici spune că „statul nu prea înţelege nici astăzi cam ce trebuie să facă sau cum trebuie să facă pentru ca mediul privat să funcţioneze”.
El subliniază că nimeni nu a solicitat o relaxare fiscal, ci o debirocratizare.