Teodorovici: România este peste multe state europene la criteriile privind ratingul de ţară. Trebuie văzut de ce e tratată diferit

Economica.net
30 08. 2018
investitii_85931100

„În următoarele zile, o a doua agenţie internaţională de rating îşi va exprima punctul de vedere faţă de situaţia României. Este foarte important un astfel de calificativ, numai că am avut o discuţie şi la nivelul Ministerului Finanţelor şi la nivel de Guvern vizavi de modul în care noi suntem analizaţi şi primim acest rating de ţară. Uitându-ne la toate cele 27 de state membre pe acele criterii pe care agenţiile le iau în calcul, se vede un lucru foarte interesant, şi anume că România este peste multe dintre cele 27 de state membre la acele criterii pe care aceste agenţii le iau în calcul. Se pune întrebarea pertinentă: de ce totuşi România este sub acele state, cu toate că în toate clasamentele este peste. Şi atunci cred că va trebui să purtăm o discuţie foarte clară, exactă, şi nu neapărat doar cu agenţiile, pentru că aici este o acţiune mult mai vastă, discuţii la nivel de state membre, cu miniştrii de finanţe, omologii mei la nivel european, la nivelul Comisiei Europene, la nivelul mediului privat, la nivelul agenţiilor de rating pentru a vedea de ce România de foarte multe ori este tratată în mod diferit (…) Ei folosesc o astfel de situaţie politică din România pentru plasarea României puţin mai jos”, a explicat Teodorovici, miercuri seara, la Antena 3.

Acesta a precizat, totodată, că România stă foarte bine, în clasamentul european, în privinţa datoriei publice şi că procedura de deficit excesiv poate fi declanşată şi în cazul statelor în care datoria publică depăşeşte 60%.

„La nivel european acea posibilă declanşare faţă de un stat membru a unei proceduri de deficit excesiv, toţi se pronunţă doar în cazul depăşirii acelui deficit de 3%, numai că la nivel european, legal, este posibil să declanşezi şi în situaţia acelor state care au datorie publică mai mare de 60%. Şi aici suntem foarte bine clasaţi în Europa. A cincea cea mai mică datorie, dacă nu cumva a patra la nivel european. Dar alte state sunt într-o situaţie foarte, foarte neplăcută, cu o datorie publică foarte ridicată şi în cazul lor se poate declanşa de către Comisia Europeană o astfel de procedură”, a spus ministrul Finanţelor.

Agenţia de rating România este peste multe state europene la criteriile pe baza cărora se acordă ratingul de ţară, şi cred că va trebui să purtăm o discuţie foarte clară pentru a vedea de ce de foarte multe ori este tratată în mod diferit, afirmă ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. a anunţat săptămâna trecută că menţine calificativul BBB-/A-3 aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, reconfirmând astfel ratingul de ţară, cu perspectivă stabilă.

Potrivit MFP, printre punctele forte ale României care au stat la baza deciziei agenţiei de rating se află: potenţialul robust de creştere economică pe termen mediu în contextul provocărilor existente de continuare a reformelor structurale, capacitatea fiscală moderată, susţinută de nivelul scăzut al datoriei publice, în ciuda riscurilor asociate de politicile fiscale pro-ciclice, capacitatea instituţională moderată, care reflectă progresele înregistrate de România de când este membră a Uniunii Europene, precum şi expunerea moderată la riscurile externe.

Estimările Moody’s, citate în comunicatul MFP, arată, în următorii doi ani, o creştere a PIB-ului real al României cu 4%, în 2018, respectiv de 3,5% în 2019. De asemenea, este de aşteptat ca dinamica investiţiilor să se îmbunătăţească, în condiţiile in care consumul privat va continua să fie principalul factor de creştere, iar contribuţia exporturilor nete va rămâne negativă.

În plus, agenţia de rating menţionează că factorii care pot duce la o îmbunătăţire a ratingului de ţară vizează măsurile fiscale şi externe, însoţite de o mai mare predictibilitate şi credibilitate a acestora.

Totodată, punerea în aplicare a reformelor structurale menite să sprijine mediul de afaceri şi să soluţioneze deficitul de infrastructură vor avea un impact pozitiv asupra creşterii pe termen lung, notează ministerul de resort.

Pe de altă parte, la începutul lunii iulie, o altă agenţie de evaluare financiară, Fitch, a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală ale României la „BBB minus”, perspectiva asociată pentru ambele calificative fiind stabilă, dar a avertizat că deficitul bugetar s-ar putea adânci spre 3,4% din PIB în 2018 şi 3,6% în 2019.

Plafonul de ţară al României a fost confirmat la „BBB plus”, iar calificativul pe termen scurt în valută şi monedă locală a fost confirmat la „F3”.

„Ratingurile de tip investment grade atribuite României sunt sprijinite de nivelul moderat al datoriei publice, şi indicatorii privind PIB-ul per capita şi guvernanţă, care sunt în linie cu intervalul „BBB”. Cu toate acestea, relaxarea fiscală pro-ciclică cu o deviaţie pozitivă a PIB (output gap) reprezintă un risc la adresa stabilităţii macroeconomice”, susţine Fitch.

Agenţia a menţinut nemodificate estimările privind PIB-ul, care ar urma să crească cu 3,8% în 2018 şi 3,3% în 2019.

Cu încetinirea semnificativă din primul trimestru al acestui an, slăbirea indicatorilor privind încrederea în economie, înăsprirea politicii monetare, presiunile inflaţioniste mai ridicate şi reapariţia incertitudinilor externe, scenariul unei „aterizări periculoase” (hard-landing) apare ca un risc de deteriorare semnificativ, avertizează Fitch. Echilibrarea politicii fiscale cu stabilitatea macroeconomică va fi probabil dificilă pentru Guvern, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară.

PIB-ul per capita al României este proiectat să depăşească în 2018 nivelul mediu actual al statelor din categoria „BBB”.