Teodorovici: Săptămâna aceasta planificăm să aprobăm rectificarea de buget. Sunt convins că va fi pozitivă

Autorităţile şi-au planificat să aprobe rectificarea de buget în această săptămână, a afimat luni ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, într-un interviu pentru Radio România Actualităţi.
Economica.net - lun, 05 aug. 2019, 12:14
Teodorovici: Săptămâna aceasta planificăm să aprobăm rectificarea de buget. Sunt convins că va fi pozitivă

Ministrul de resort a precizat, în context, că lucrurile sunt clarificate şi au mai rămas de pus la punct doar mici detalii arătând, totodată, că este convins că va fi o rectificare pozitivă.

„Da, e important de spus că faţă de ceea ce a apărut în spaţiul public zilele trecute, pot să spun aşa, într-un singur cuvânt că va fi o rectificare sperăm noi pozitivă, adică toate ministerele, cele care au planificate măsuri importante de investiţii şi nu numai, vor primi toate sumele necesare astfel încât până la finele acestui an să le şi aplice. Vor fi ministere care vor avea bugetele, să spunem aşa, aşa /../ cum au fost planificate şi chiar vor fi anumite, să spun aşa, plusuri acolo unde au fost adăugate măsuri faţă de cele pe care cu toţii le cunoaştem. Ele vor fi anunţate în mod public odată cu momentul rectificării de doamna prim-ministru şi, ca o concluzie, sunt convins că va fi o rectificare pozitivă”, a precizat Teodorovici pentru RRA.

El a menţionat că mai trebuie puse la punct câteva mici detalii ale rectificării de buget, astfel că documentul urmează să fie adoptat în această săptămână.

„Săptămâna aceasta planificăm să aprobăm această rectificare de buget şi cred că lucrurile sunt clarificate, doar micile detalii au mai rămas de pus la punct şi lucrurile sunt aşa cum am spus şi în coaliţie şi cum am promis populaţiei, mai ales”, a subliniat Eugen Teodorovici.

Potrivit ministrului Finanţelor, şi autorităţile locale vor primi bani în cadrul primei rectificări de buget din acest an, iar sumele vor fi alocate în funcţie de proiectele de investiţii pe care acestea le au.

„Da, categoric, vor primi. Fondurile pe care la început de an, să spunem, prin diferenţele acelea de formulă aplicată pentru echilibrarea bugetelor locale. Aşa cum am promis noi în programul de guvernare, ştiţi foarte bine, de la 1 ianuarie avem 100% impozitul pe venit pe care trebuie să-l alocăm la nivel local, aşa am promis şi chiar dacă Legea bugetului de stat pe acest an prevede din luna martie, să spunem aşa, inclusiv această alocare, nu, o să o dăm de la început de an, o să alocăm sumele necesare pentru funcţionarea până la final de an /…/ ce proiecte mai au de investiţii, dezvoltare, dar se va face într-o abordare oarecum diferită, să spunem, sumele vor fi alocate şi pe baza acestor nevoi, punctual, în discuţie cu fiecare /…/ în parte astfel încât să fim siguri că sumele vor fi suficiente pentru ceea ce au de făcut până la final de an. Cum v-am spus, funcţionale, cheltuielile sociale pe care le au de asigurat, dezvoltarea, partea de dezvoltare, cofinanţări la proiectele europene sau din cele guvernamentale, PNDL-ul şi alte de acest fel”, a subliniat ministrul citat.

Ministrul Finanţelor a afirmat, o dată în plus, că pensiile vor fi majorate de la 1 septembrie, iar creşterea punctului de pensie are prevăzută în buget, încă de la început de an, suma necesară.

Pe de altă parte, şeful de la Finanţe a anunţat că, pentru transparenţă şi dezbatere publică, intenţionează ca, în luna septembrie a acestui an, să publice proiectul de buget pe 2020.

Te-ar mai putea interesa și
FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut cu 2,1% în 2024
FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut cu 2,1% în 2024
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a înregistrat un declin de 2,1% în 2024, comparativ cu 2023, scăderea cotaţiilor la cereale şi zahăr fiind compensată de creşterea......
Românii din București în afara riscului de sărăcie european, în vreme ce cei din Nord-Estul și Sud-Estul țării, sunt aproape de vârful topului
Românii din București în afara riscului de sărăcie european, în vreme ce cei din Nord-Estul și Sud-Estul țării, ...
În 2023, 16,2% din populația UE – sau aproximativ 71,7 milioane de persoane – era expusă riscului de sărăcie. Rata ...
Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în decembrie
Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în decembrie
Numărul şomerilor în Germania a crescut în decembrie mai mult decât se estima, semn că încetinirea celei mai mari ...
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Rata anuală a inflaţiei în Turcia s-a atenuat mai mult decât se estima în decembrie, ajungând la cel mai redus din ...