Teodorovici: Se tot speculează împotriva economiei româneşti şi a leului. Subminarea economiei naţionale în asemenea mod este ruşinoasă
„Am văzut fel de fel de mesaje alarmiste vizavi de acest proiect de rectificare, se tot speculează împotriva, zic eu, economiei româneşti şi a leului şi se încearcă o descurajare a ceea ce înseamnă investitor în România, şi motivul poate să fie acela al necitirii în mod responsabil a proiectului de rectificare. Deci una dintre cele două variante este motivul pentru care se fac astfel de afirmaţii în spaţiul public, în mod total nejustificat”, a precizat luni Teodorovici, la finalul şedinţei de Guvern în care a fost aprobată prima rectificare bugetară din acest an.
El a adăugat că acest lucru poate fi interpretat ca fiind o subminare a economiei româneşti.
„Deşi nu mai este incriminată, subminarea economiei naţionale într-un astfel de mod, pentru că asta poate să însemne sau să fie interpretată în acest sens, este cel puţin ruşinoasă”, a arătat ministrul Finanţelor.
Liderul senatorilor PNL, Florin Cîţu, a afirmat luni că rectificarea bugetară ar trebui retrasă şi propusă o rectificare negativă, acuzând că există o „gaură” în buget de 9 miliarde de lei.
„Rectificarea bugetară, din punctul nostru de vedere, a pornit greşit. (…) Văd că vor să persiste în greşeală şi este mai mult decât greşeală, pentru că, dacă ne uităm la primele şase luni, vedem că această rectificare bugetară de fapt încearcă să ascundă o gaură în bugetul României de 9 miliarde de lei. Dacă ne uităm la cum încearcă să ascundă această gaură, pare mai mult că încearcă să ascundă o fraudă din bugetul României. Le cer public preşedintelui Curţii de Conturi, preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză şi secretarilor de stat din Ministerul Finanţelor Publice să nu mai gireze şi să nu mai falsifice informaţiile pe care le prezintă public, pentru că, potrivit legii răspunderii ministeriale, art. 8, prezentarea de informaţii false în faţa Parlamentului şi a preşedintelui României se pedepseşte de la 3 la 6 ani şi cu amendă. (…) Rectificarea bugetară ar trebui retrasă şi făcută o rectificare negativă”, a declarat Cîţu după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
El a susţinut că, în prezent, rectificarea bugetară nu ţine cont de execuţia bugetară pe primele şase luni.