Teodorovici: Simplificarea procedurilor și reducerea structurilor vor scădea cazurile de fraudă cu fonduri UE
„Fraudele se întâmplă probabil din mai multe motive, este vorba de sistem, de legislație, de ceea ce este în sistem — documente, structuri. Încercăm, ca minister, să acționăm pe toate aceste paliere, să scoatem din sistem structurile care nu justifică prezența”, a spus Teodorovici.
El a afirmat că procedurile și documentele clare și un sistem suplu, cu numărul minim de structuri cerut de prevederile europene ar duce la scăderea statisticilor SAR privind cazurile de fraudă.
„Organismele Intermediare /OI/, azi, sunt foarte multe. Când s-a stabilit numărul lor nu s-a argumentat temeinic numărul structurilor și numărul de personal. Orice persoană sau structură care nu își justifică prezența în sistem nu are ce să caute, creează costuri suplimentare, întârzieri și astfel de situații”, a adăugat Teodorovici.
Ministrul a menționat că în aceste zile va apărea în Monitorul Oficial procedura simplificată major pentru achizițiile efectuate de companiile private care au contracte de finanțare cu statul și care prevede doar obligația anunțării pe site-ul MFE a intenției de achiziție. Prin faptul că economiile vor rămâne în companie, cel care achiziționează va fi descurajat să nu aleagă oferta cea mai bună, fără însă a i se impune acest lucru.
„Toate programele operaționale blocate pe aceste motive, inclusiv cazuri ce fraude, astăzi funcționează. Este un semnal că reprezentanții Comisiei Europene au perceput ca pe o schimbare în bine ceea ce s-a întâmplat (în ultima perioadă — n.a.) în sistem”, a mai spus Teodorovici.
Societatea Academică din România (SAR) a organizat, luni, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, o conferință de presă prilejuită de lansarea unui raport SAR având că teme principale vulnerabilitățile fondurilor europene și soluțiile pentru eliminarea acestora.