Teodorovici spune că are două credite. Nu a vrut să precizeze care sunt ratele plătite la bancă
El a participat la un eveniment organizat de Comisia Europeană, iar, la plecare, jurnaliştii l-au întrebat dacă are credite la bancă, în contexul unei discuţii despre intenţia Guvernului de a scădea ratele populaţiei. Anterior, Teodorovici anunţase dă OUG 114 va fi modificată, astfel încât ratele la credite să fie legate de un indicator care să ţină cont de tranzacţiile interbancare efective, nu de cotaţii, cum este în prezent.
„Plătesc în lei, la cursul zilei. Este luat în euro, că aşa a fost în 2007 şi le plătesc, că sunt două credite, ca orice român”, a precizat ministrul.
Întrebat cum îl afectează, personal, noile modificări, el a răspuns că nici nu s-a gândit la acest aspect.
„Ştiu în ce zonă vreţi să duceţi discuţia şi ca să fie clar că nu sunt în acea zonă, în 2015 când am propus guvernului amnistia fiscală, am şi spus că, fiind şi eu în situaţia de a avea datorii la stat în acel moment, nu-mi voi aplica acea ordonanţă privind amnistia, pentru că nu este corect să legiferez fiind şi eu în situaţia respectivă”, a subliniat Teodorovici.
Jurnaliştii au vrut să ştie care este rata pe care o plăteşte ministrul.
„Cât am rata la bancă?… Cât am rata la bancă… Stau să mă întreb dacă e ceva de secret fiscal sau nu. Poate fi. Ca ce?”, a întrebat Teodorovici, la rândul său.
„Ca valoare, lunar”, au spus ziariştii.
„Facem altceva. Pentru că sunt două credite, unul de nevoi personale şi unul imobiliar, fac o situaţie, însumez cât sunt şi vă prezint public cât este rata lunară, de unde vine plata, pentru că ştiu că interesează foarte mult”, a propus ministrul.
El nu vrut să spună nici cât plăteşte cu aproximaţie şi nici cât la sută din venit.
„Ca venit? Având în vedere venitul meu foarte mare ca ministru de Finanţe… V-aş fi răspuns, dar trebuie să plecăm…”, a mai spus oficialul.
Când jurnaliştii au insistat, spunând că este probabil singurul român care are credit şi nu ştie cât plăteşte la bancă, Teodorovici a răspuns: „Vreţi ştiri de genul ăsta? Sunt un om al cifrelor şi vreau să vă spun la zecimală. Mă faceţi să nu vă spun acum cifra, că nu vreau să încurc zecimalele”.