Teodorovici: Sunt convins că efectele reducerii TVA se vor simţi începând de luni

Economica.net
29 05. 2015
eugen_teodorovici_1579_87231800

‘Sunt convins că efectele (reducerii TVA la alimente – n. r.) se vor simţi începând de luni. Această măsură, aplicată de la 1 iunie, de reducere a TVA la 9%, va aduce o creştere adiţională a PIB-ului de 0,6% până la finalul lui 2015. (…) Sunt convins că vor fi foarte mulţi agenţi economici care vor înţelege că trebuie să fie un efort comun al Guvernului, pe de o parte, şi al celor care sunt în piaţă, pe de altă parte’, a spus, vineri, Teodorovici, la conferinţa ‘Viitorul IMM-urilor, în contextul globalizării pieţei – impactul TTIP asupra producătorilor şi consumatorilor din UE’.

Întrebat dacă are în calcul reduceri de TVA şi la alte produse sau servicii, ministrul Finanţelor a răspuns astfel de măsuri trebuie să poată fi susţinute, scrie Agerpres.

‘Ne gândim la foarte multe astfel de măsuri pentru a veni în sprijinul economiei. Important este şi să putem să susţinem astfel de măsuri. Ştiţi foarte bine că au fost discuţii cu cei de la Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, săptămâna trecută, şi vor continua în perioada 19 – 30 iunie, la sfârşitul căreia sperăm să avem un rezultat pozitiv din partea partenerilor internaţionali, ceea ce înseamnă că acordul cu aceste instituţii să fie din nou în curs, astfel încât, în septembrie anul acesta, să îl încheiem cu succes’, a explicat şeful de la Finanţe.