Teodorovici susţine că Guvernul vrea să reducă personalul din ministere
„Aici este o joacă pe care actualul guvern o face. Au de gând să ia foarte multe măsuri şi foarte multe dintre ele nepopulare, dar se feresc să facă acest lucru până la turul doi. Este evidentă dorinţa dânşilor de a nu supăra cumva electoratul PNL şi să creeze o problemă candidatului Klaus Iohannis. Dar există informaţii pe care le avem astăzi din ministere că se lucrează la anumite măsuri pentru a reduce numărul de personal, pentru a lua măsuri nepopulare”, a afirmat fostul ministru al Finanţelor într-o declaraţie de presă susţinută la sediul PSD.
Întrebat dacă, atunci când a plecat de la guvernare, PSD a lăsat bani pentru majorarea salariului minim brut, Teodorovici a spus că da.
„Noi am şi discutat în ultima şedinţă de guvern, am vrut să aprobăm acea hotărâre de guvern, a fost o discuţie şi cu partenerii sociali, pentru a se ajunge la un salariu minim de 2.495 de lei şi acel studiu de impact există. Doamna Olguţa Vasilescu chiar l-a trimis doamnei ministru al Muncii – pentru că s-a invocat că nu există o astfel de analiză. Ea există, s-a făcut, este justă şi, clar, o măsură care trebuie să fie aplicată de la 1 ianuarie. Şi bani există – impactul a fost luat în calcul”, a explicat el.