TEPCO va verifica 300 de rezervoare cu apă contaminată

Operatorul centralei avariate de la Fukushima a anunţat joi că verifică etanşeitatea a aproximativ 300 de rezervoare cu apă contaminată, după ce la unul dintre acestea s-a constatat scurgerea a 300 de tone de lichid radioactiv, relatează AFP.
Economica.net - joi, 22 aug. 2013, 11:29
TEPCO va verifica 300 de rezervoare cu apă contaminată

„Ne grăbim să controlăm rezervoarele de acelaşi tip”, a explicat un purtător de cuvânt al Tokyo Electric Power (TEPCO).

Aproximativ 300 de rezervoare identice cu cel la care s-au înregistrat probleme conţin fiecare aproape 1.000 de tone de apă cu grad înalt de radioactivitate şi aproximativ 50, de acelaşi tip, conţin apă parţial decontaminată.

Preşedintele Autorităţii pentru reglementare nucleară, Shunichi Tanaka, s-a întrebat îngrijorat, miercuri, dacă „acesta este un caz izolat sau aceeaşi problemă riscă să se producă şi la celelalte 350 de rezevoare?”.

În trecut, scurgeri de amploare mai mică decât cea din ultimele zile au mai fost constatate în aceste rezervoare cilindrice de 11 metri înălţime şi 12 metri diametru dispuse în rânduri la câteva sute de metri de reactoare.

Miercuri seara, TEPCO a admis posibilitatea ca apa care s-a scurs din rezervorul avariat să fi ajuns parţial în mare printr-un pârâu.

Patrulele sunt însărcinate să verifice frecvent dacă există anomalii, dar, până luni, ele nu au remarcat această scurgere, care, după toate probabilităţile, dura de mai multe săptămâni, apa scurgându-se foarte încet, potrivit unor date publicate de TEPCO.

În total, TEPCO a instalat în apropiere de reactoarele de la Fukushima Daiichi o mie de rezervoare de diferite tipuri pentru stocarea a milioane de litri de apă radioactivă provenită din sistemele de răcire ale reactorului, amestecată cu apă de ploaie şi cu apă subterană.

Ţinând cont de ritmul infernal de creştere a cantităţilor de stocare (mai mult de 400 de tone zilnic), compania trebuie să ridice aceste rezervoare în grabă (unul este necesar la două zile şi jumătate), dar experţii au dubii în privinţa rezistenţei lor.

„Vom spori resursele alocate pentru tratarea apei contaminate, o problemă de primă importanţă”, a explicat miercuri un cadru de conducere din cadrul TEPCO, Zengo Aizawa, recunoscând că această apă este un „factor de risc şi pericol”.

Te-ar mai putea interesa și
CONAF critică eliminarea cotei de gen în conducerea companiilor românești de stat
CONAF critică eliminarea cotei de gen în conducerea companiilor românești de stat
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) îşi exprimă profunda îngrijorare şi dezacordul faţă de modificarea recentă a prevederilor art. 5 alin. (5) din OUG privind......
Remus Vulpescu devine, de la 1 iulie, noul președinte al Bursei de Valori București
Remus Vulpescu devine, de la 1 iulie, noul președinte al Bursei de Valori București
Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti l-a numit, vineri, pe Dumitru-Remus Vulpescu în funcţia de director ...
Grupul PartnerVet își extinde oerațiunile din Cluj-Napoca, prin preluarea clinicii veterinare Trivet
Grupul PartnerVet își extinde oerațiunile din Cluj-Napoca, prin preluarea clinicii veterinare Trivet
PartnerVet anunță integrarea clinicii veterinare Trivet din Cluj-Napoca în portofoliul său de clinici partenere. Această ...
ANPC a intrat peste comercianții de preparate și conserve din pește. A plouat cu amenzi
ANPC a intrat peste comercianții de preparate și conserve din pește. A plouat cu amenzi
Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au continuat vineri controalele la operatorii economici care comercializează ...