Teraplast a redus salariile mangementului cu 25%-50%, din cauza coronavirus, şi a obţinut o EBITDA de 17,4 mil. lei în primul trimestru
„În 2019 grupul nostru a implementat proiecte ample de investiții, în valoare de aproape 100 milioane de lei. În primul trimestru din 2020 ne-am concentrat pe aducerea în parametri normali de funcționare a acestor investiții care pun bazele dezvoltării grupului din următorii ani. În pofida contextului dificil în care ne aflăm începând cu utima lună din T1, ne-am păstrat o marjă de profitabilitate echilibrată la nivel de Grup și chiar am performat în unele zone. Fabricile noastre sunt operaționale și ne adaptăm condițiilor actuale. Este prematur în acest moment să estimăm impactul pe care îl va avea asupra business-ului criza economică ce va urma, însă avansul pe care îl înregistrăm după primul trimestru ne indică o posibilă închidere a anului 2020 la un nivel similar cu cel din 2019”, a declarat Ioana Birta, director financiar al grupului TeraPlast.
|
T1 2020 (milioane lei) |
T1 2019 (milioane lei) |
Evoluție |
|
TeraPlast |
Cifra de afaceri |
88,3 |
68,8 |
28% |
EBITDA |
12,6 |
5,7 |
122% |
|
TeraSteel România și Serbia |
Cifra de afaceri |
69,0 |
55,8 |
24% |
EBITDA |
5,9 |
5,7 |
3% |
|
Wetterbest |
Cifra de afaceri |
45,4 |
44,1 |
3% |
EBITDA |
(0,9) |
1,3 |
(167)% |
|
TeraGlass |
Cifra de afaceri |
6,3 |
6,0 |
6% |
EBITDA |
(0,2) |
0,5 |
(145)% |
|
TeraPlast Group |
Cifra de afaceri |
208,9 |
174,6 |
20% |
EBITDA |
17,4 |
13,2 |
32% |
Cea mai bună evoluție în trimestrul 1 din 2020 a avut-o TeraPlast, a cărei cifră de afaceri a crescut cu 28% an/an, pe fondul evoluției lucrărilor de infrastructură. Totodată, compania a generat 72% din EBITDA Grupului și a marcat cea mai bună marjă de profitabilitate, de 14,3%, datorită eficientizărilor operaționale.
Business-ul TeraSteel a înregistrat o EBITDA de 5,9 milioane de lei, în creștere ușoară față de perioada similară a anului trecut, și un avans al cifrei de afaceri de 24% față de trimestrul 1 din 2019. În continuare motorul creșterii acestui business este fabrica din Serbia, având în vedere că în România compania utiliza deja întreaga capacitate de producție. TeraSteel este unul dintre cei mai importanți producători de panouri termoizolante, structuri zincate ușoare și hale la cheie din Europa Centrală și de Est, iar produsele sale ajung în 25 de țări europene.
Wetterbest și TeraGlass au înregistrat creșteri moderate ale cifrei de afaceri, față de trimestrul 1 din 2019, din cauza scăderii vânzărilor în luna martie. Aceste companii au fost cele mai afectate de blocajul cauzat de criza sanitară, sistemele complete pentru acoperișuri, ferestrele și ușile fiind produse care se adresează consumatorilor finali.
Profitabilitatea celor două companii a fost erodată ca urmare a cheltuielilor adiționale cu punerea în funcțiune a investițiilor finalizate anul trecut. De asemenea, structura de personal a fost dimensionată pentru a susține creșterea bugetată pentru 2020. În contextul actual, ambele societăți au luat măsuri de redimensionare a costurilor cu personalul și sprijin pentru angajați.
În luna martie, Wetterbest a inaugurat o nouă unitate de producție în Băicoi, în urma unei investiții de 44,5 milioane de lei.
TeraGlass deține portofoliul de ferestre și uși al Grupului TeraPlast. În 2019, compania a implementat un amplu proiect de investiții în valoare de 17,7 milioane lei pentru extinderea capacității de producție.
Grupul TeraPlast a implementat încă de la începutul lunii martie măsuri de protecție a business-urilor și a angajaților în contextul răspândirii Covid-19. Pe lângă măsurile de igienă strictă și procedurile speciale de interacțiune, Comisia de Analiză a Grupului a întocmit 10 scenarii de acțiune în funcție de evoluția posibilă a situației actuale. Scenariile includ măsuri de optimizare a activității în zonele în care se înregistrează scăderi ale comenzilor, de prevenție și gestionare optimă a riscurilor de credit, dar și reducerea costurilor fixe. În același timp, Grupul continuă să evalueze oportunități de afaceri care pot apărea în acest context economic, pentru a asigura o creștere sustenabilă pe termen mediu a Grupului TeraPlast.
Totodată, management-ul grupului și-a redus temporar salariile în proporții cuprinse între 25% și 50%.
Grupul TeraPlast este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România și Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Ungaria. Din aprilie 2019, activitatea de reciclare a Grupului se desfășoară în compania independentă TeraPlast Recycling.