TeraPlast a solicitat un ajutor de stat în valoare de 5,8 milioane de euro pentru construirea unei linii de producție pentru folii biodegradabile

Economica.net
04 11. 2020
parc_industrial_teraplast_98581500

Proiectul de investiții are o valoare totală de 11,8 milioane de euro și a fost depus sub numele „Înființare unitate nouă de producție pentru TeraPlast Folii Biodegradabile S.R.L.”. Valoarea ajutorului de stat solicitat este de circa 5,8 milioane de euro și reprezintă 49% din investiția totală.

„Piața de ambalaje căreia ne vom adresa a fost de 293 de milioane de euro în 2019. Segmentul de saci, sacoșe și pungi biodegradabile care face obiectul investiției reprezintă 22% din total și înregistrează cel mai accelerat ritm de creștere. Producția locală nu poate acoperi cererea, drept urmare aproximativ 46% din totalul consumului din România provine de import. Granulele pentru folii biodegradabile pe care le vom fabrica se importă în acest moment integral din Germania și Italia. Prin acest proiect intrăm pe o piață nouă, care se află la început, contribuim la reducerea deficitului comercial care a fost în 2019 de 17,28 miliarde de euro și la alinierea României la obligațiile pe care le are în contextul european. Cererea în piață va crește în continuare, deoarece până în 2030 toate ambalajele din plastic din UE trebuie să fie reutilizabile și ușor reciclabile”, a declarat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.

Proiectul de investiții presupune atât achiziționarea de echipamente de producție de ultimă generație, cât și realizarea de construcții noi. Sacii, sacoșele și pungile biodegradabile care vor fi produse de către compania din Grupul TeraPlast vor avea un grad de biodegradare de minim 90% și vor fi certificate “OK Compost” conform SR EN 13432.

Fluxul tehnologic va incude și echipamente pentru reciclarea deșeurilor rezultate din producția proprie și reintroducerea acestora în procesul de fabricație. Implementarea proiectului începe în luna noiembrie 2020, iar durata estimată de realizare este de 25 de luni. În urma proiectului vor fi create 93 de noi locuri de muncă.
La începutul lunii octombrie, TeraPlast a depus primul proiect de investiții în cadrul schemei de ajutor de stat, pentru extinderea capacității de producție a liniei de business Instalații. Valoarea totală a proiectului este de 7,9 milioane de euro.

În primele nouă luni din 2020, Grupul TeraPlast a înregistrat o creștere de 14% a cifrei de afaceri, până la 167,4 milioane de euro, și o creștere de 46% a EBITDA, până la 20,3 milioane de euro, comparativ cu primele nouă luni din 2019.

Despre Grupul TeraPlast

Grupul TeraPlast este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România și Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Recycling și TeraPlast Ungaria. Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA – este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință al Bursei de Valori București – BET – și, din septembrie 2020, în indicii TotalCap și MicroCap ai FTSE Russell. În cadrul evaluării Vektor în baza a 15 criterii de comunicare în relația cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10.