Teraplast relocheaza în Mega Distribution Center din Chiajna, depozitul pe care îl deţinea în Otopeni

Economica.net
09 06. 2020
depozit_teraplast_bucuresti_38234700

Noul depozit are o suprafață de 5.100 mp, dintre care 1.500 mp depozit, iar 3.600 de metri pătrați de platformă exterioară. Amplasat în vestul Capitalei la câteva sute de metri de autostrada București-Pitești, aproape de intersecția acesteia cu șoseaua de centură, depozitul va deservi în special partea de sud și sud-est a țării, dar și piața externă.

TeraPlast, prin linia de business Instalații, a fost unul dintre motoarele de creștere în primul trimestru al acestui an, iar tendința s-a păstrat și în trimestrul doi, astfel încât extinderea spațiului de depozitare de lângă București a fost o decizie firească. Prin noua locație oferim servicii mai bune, o gamă extinsă de produse, termene scurte de livrare și răspundem optim cererii aflate în creștere din partea clienților noștri din sud”, a declarat Ovidiu Gurău, director comercial TeraPlast.

Beneficiind de o suprafață de depozitare suplimentară, TeraPlast va extinde gama de produse pentru instalații, disponibile în această locație. Linia de business Instalații cuprinde cinci sisteme de produse din PVC, PE și PP: sisteme pentru transport și distribuție apă și gaz, sisteme pentru canalizări exterioare, sisteme pentru canalizări interioare, sisteme pentru protecție cabluri și sisteme pentru management-ul apelor pluviale. Având rol de punct de distribuție, din noul depozit se vor face livrări către clienți, însă va exista și posibilitatea ca aceștia să își poată ridica singuri marfa în baza unei comenzi prealabile.

TeraPlast a avut în primul trimestru din acest an cea mai bună evoluție din Grup, înregistrând o cifră de afaceri de peste 88 milioane de lei, ceea ce reprezintă o evoluție de 28% an/an. În aceeași perioadă, profitabilitatea companiei a ajuns la 12,6 milioane de lei, o creștere de 122% față de trimestrul 1 din 2019. Creșterile înregistrate de TeraPlast se datorează în principal evoluției lucrărilor de infrastructură.