Termen limită de depunere a cererilor pentru tinerii fermieri din diaspora, care vor să acceseze fonduri europene – luni 5 iulie
Sesiunea de primire a cererilor de finanţare pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), dedicată celor din diaspora, a fost prelungită până la data de 5 iulie, termenul iniţial de închidere fiind 4 mai 2021, scrie Agerpres.
Alocarea financiară pentru această sesiune continuă a fost de 20 milioane de euro. Pragul de calitate pentru perioada mai-iulie este de 25 de puncte.
Potrivit AFIR, până la data de 4 mai, au fost depuse 172 de proiecte a căror valoare însumează 6,9 milioane de euro. Până la atingerea plafonului de depunere a proiectelor mai sunt disponibile fonduri în valoare de 23 de milioane de euro.
Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcţie de dimensiunea exploataţiei agricole.
Finanţarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului în funcţie de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăşi trei ani (cinci ani pentru exploataţiile pomicole) de la semnarea documentului.
Acordarea sprijinului va fi proporţională cu gradul de îndeplinire a Planului de Afaceri.
Sesiunea de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din diaspora a fost deschisă pe 4 ianuarie 2021.