Termen-şoc pentru autostrada Nădlac-Arad: cei 22 km vor fi construiţi în cinci ani

În cazul fericit în care nu vor exista contestaţii, autostrada care leagă România de Ungaria va fi gata în 2018, după cum reiese din noul anunţ de licitaţie.
Economica.net - mie, 10 apr. 2013, 11:45
Termen-şoc pentru autostrada Nădlac-Arad: cei 22 km vor fi construiţi în cinci ani

Compania Naţională de Autostrăzi (CNADNR) a reluat licitaţia pentru construcţia autostrăzii Nădlac-Arad, de 22 km, iar termenul maxim de finalizare impus constructorului în anunţul de licitaţie este de cinci ani, de la data semnării contractului, în condiţiile în care o parte din lucrări a fost realizată de vechiul constructor.

Lucrările de proiectare şi execuţie a autostrăzii vor fi atribuite prin licitaţie, preţul fiind principalul element de selecţie a ofertelor. Companiile interesate sunt aşteptate să depună oferte până la 3 iunie. Anunţul a fost publicat cu o întârziere de trei luni, termenul avansat iniţial pentru demararea procedurilor de licitaţie fiind ianuarie 2013.

CNADNR estimează un cost total al lucrărilor cuprins între 304 şi 364 de milioane de lei, fără TVA, iar constructorul trebuie să facă şi o şosea de legătură între autostradă şi drumul naţional. Autostrada face parte din coridorul IV pan-european, şi este finanţată în proporţie de 85% din fonduri structurale.

Tronsonul de 22 km este cel de pe care a fost scoasă firma românească Romstrade. În noiembrie anul trecut, Compania de Autostrăzi a anunţat rezilierea contractului cu firma deţinută de Nelu Iordache. Oficialii CNADNR au spus că de vină sunt întârzierile în construcţie (s-a realizat doar 20%, în condiţiile în care ar fi trebuit să se ajungă la 70%). Ulterior rezilierii, lui Nelu Iordache i-a fost întocmit dosar penal, fiind acuzat de deturnarea unor fonduri din sumele de bani primite pentru construcţia autostrăzii.

Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea a revenit companiei germane Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.

Vezi aici anunţul de participare la licitaţie

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Transilvania A3: Construcții Erbașu a început lucrările de asfaltare pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș
VIDEO Autostrada Transilvania A3: Construcții Erbașu a început lucrările de asfaltare pe lotul Suplacu de Barcău – ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul Suplacu de Barcău - Chiribiș din Autostrada Transilvania (A3), unde Construcții Erbașu a început lucrările de asfaltare....
Guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, Yannis Stournaras, propune ca euro să devină monedă de rezervă în tranzacțiile internaționale
Guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, Yannis Stournaras, propune ca euro să devină monedă de rezervă în tranzacțiile ...
Guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, Yannis Stournaras, a reiterat propunerea ca euro să devină o monedă de rezervă ...
Italia anunță că-i vor trebui cel puțin zece ani de creștere a cheltuielilor militare pentru a atinge noile ținte care ar urma să fie convenite la Summitul NATO de la Haga
Italia anunță că-i vor trebui cel puțin zece ani de creștere a cheltuielilor militare pentru a atinge noile ținte care ...
Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani (foto), a declarat joi că ţara sa are nevoie de "cel puţin 10 ani" pentru ...
Cresc premiile pentru jucătorii care participă în acest an la turneul de tenis de la Wimbledon. Organizatorii au făcut anunțul
Cresc premiile pentru jucătorii care participă în acest an la turneul de tenis de la Wimbledon. Organizatorii au făcut ...
Organizatorii turneului de Mare Şlem de la Wimbledon au anunţat joi majorarea valorii premiilor în bani pentru ediţia ...